Arhivă :: Publicaţia 14/2005 :: Reghin
Patrulaterul roşu

Udemeriştii şi liberalii au acum o opoziţie serioasă în Consiliu
Săptămâna trecută, cei opt consilieri din partidele minoritare din Consiliului Local, au semnat un protocol de colaborare prin care au pus pe hârtie ceea ce de fapt se ştia încă de la începutul mandatului: vor vota la fel în şedinţe, sperând că astfel îşi vor impune mai uşor punctul de vedere. Diferenţa este că acum nu vor mai exista voci dintre cei opt care să voteze altfel decât grupul, iar în caz de nevoie, grupul se va putea retrage, lăsând şedinţa "în aer".
După aproape un an?
Până acum, PSD, PUNR, PNG şi PPRM au reprezentat voci care nu prea aveau cum să se impună într-un consiliu de 19. Fiecare partid având câte doi consilieri, aceştia nu puteau să-şi facă auzită vocea decât în hotărârile care se luau cu majoritate de două treimi. Aceasta deoarece, pe cealaltă parte a baricadei, se află cele două partide "câştigătoare" ale alegerilor de anul trecut, care, cu 11 voturi, pot sta liniştite la şedinţele de consiliu. Discuţiile au început în preajma primei şedinţe de constituire a Consiliului Local, iar săptămâna trecută înţelegerea a fost trecută negru pe alb. După o şedinţă care a durat mai bine de două ore, Mircea Ungureanu, Maria Precup, Nicolae Bâzgan, Mircea Suciu, Ioan Vlad, Ioan Cengher, Gheorghe Anton şi Doru Rusu au semnat protocolul. Liderul grupului a fost desemnat Mircea Ungureanu, care va avea un cuvânt greu de spus în numele celor opt. "Am semnat ca persoane, noi consilierii, nu ca partide politice", ne-a declarat Ioan Cengher, purtătorul de cuvânt al "Grupului celor opt". Ceea ce înseamnă că protocolul nu contravine cu sforile trase la nivel înalt, iar scopul este "promovarea proiectelor de hotărâri din iniţiativa grupului şi contracararea proiectelor care nu sunt în interesul municipiului". "Dacă sunt interese politice sau personale care să afecteze bunul mers al municipiului, ne vom opune în bloc proiectelor", a subliniat Cengher. Iar pentru ca scopurile să poată fi atinse, cei opt se vor întâlni înaintea fiecărei şedinţe, şi vor hotărî care va fi votul grupului. În interior, va funcţiona regula majorităţii, iar pentru ca şedinţele să fie "statutare", este necesară rezenţa a cel puţin cinci persoane, dar câte un membru din fiecare partid. Cel care va avea ceva împotrivă, se va supune totuşi majorităţii. În caz de egalitate, unul "va trebui convins". Ideea este că, în cazul în care se vor face presiuni asupra unui consilier, există posibilitatea ca părerea acestuia să se piardă în grup şi, implicit, în şedinţele de consiliu. Totuşi, votul celor opt nu va fi suficient, decât în şedinţele în care este necesară majoritatea de două treimi, dar când opinia grupului nu va fi luată în seamă, există posibilitatea ca acesta să se ridice de la masă, blocând astfel întreaga şedinţă. Aceasta deoarece şedinţa nu se poate ţine decât în prezenţa a 13 consilieri, existând astfel riscul ca unele proiecte să fie blocate din cauza neînţelegerilor dintre grupuri.





