Arhivă :: Publicaţia 14/2005 :: Reghin
Casa de Cultură e? acasă
Suntem cetăţeni ai oraşului viorilor, dar poate cel mai îndreptăţit să facă o paralelă între viaţa de zi cu zi şi vioară este Ioan Conţiu, directorul Casei de Cultură Eugen Nicoară. Surpriza în ceea ce-l priveşte este aceea că el a absolvit tehnologia construcţiilor de maşini, deşi pasiunea sa dintotdeauna a fost, este şi va rămâne vioara. Şi pe vremea UTC-iştilor la Clubul Tineretului, şi când era profesor la Şcoala de Muzică. E mai mult decât hobby, e felul său de-a trăi, prin şi mai ales pentru vioară. « Stă mai mult cu vioara decât cu soţia sau familia » spune soţia sa, Marianti, nu cu reproş, ci chiar cu admiraţie. Toată familia s-a obişnuit cu acest stil de viaţă, cu atât mai mult cu cât fiecare are preocupări pur artistice. Iar dacă stâlpul familiei îşi petrece aproape tot timpul la serviciu, cei de-acasă s-au mutat şi ei acolo. Soţia, învăţătoare, coordonează trupa de teatru NIKE, fiul - Cezar - elev în cls. a XI-a la Arhitectură este membru al orchestrei populare şi al trupei de teatru, iar fiica Cezara a revenit la prima dragoste - pianul, chiar dacă e studentă în anul III la Engleză şi profesoară la Şcoala Specială din Apalina.
Momentul de glorie
Familia Conţiu mai are un membru, cel mai tânăr - Winnie, un superb caniche de trei ani, care îşi petrece cele aproape două ore de interviu « lăţit » efectiv pe covor, la picioarele mele deşi n-am îndrăznit să îi dau biscuiţi, din moment ce restul familiei se prefăcea că o ignoră, zâmbind la mutra de cerşetor pe care o afişa.
Eram acasă la aceşti oameni şi conştientizam cu fiecare minut care trecea că de fapt « acasă » înseamnă mai mult Casa de Cultură.
Un interior de apartament renovat chiar de familia Conţiu, de la zugrăvit la pus gresie şi faianţă, o bibliotecă arhi-plină pe care mulţi ar invidia-o, o colecţie de zeci de discuri de vinil, majoritatea cu poveşti, un balcon plin de flori, pianul, partituri, schiţe ... şi lipsa viorii, care acum « se odihneşte ». Ioan Conţiu este oarecum infirm momentan, un deget de la mâna stângă având îmbrăcăminte gipsată, iar medicii spun că va dura două luni până la vindecare. Probabil vor mai fi şi altele până la redobândirea mobilităţii. O întâmplare stupidă - şi-a prins degetul la uşa maşinii. Halal moment şi-a găsit pentru că urmează Săptămâna Culturală la Reghin, iar cei patru colegi de formaţie cu care cântă la nunţi îl aşteaptă să-şi reia locul. În timpul liber scrie partituri, citeşte multă poezie ori romane biografice ale artiştilor, iar în week-end-uri, când toate degetele îi sunt întregi, cântă la nunţi, asistă la repetiţiile trupei de teatru sau are spectacole. Îşi aminteşte cu emoţie turneul de acum doi ani în Italia, când în timpul unei slujbe religioase la o catedrală, a interpretat la vioară « Balada » lui Ciprian Porumbescu, acompaniat de acordeonistul formaţiei la orga bisericii, în aplauzele celor de faţă. « O muncă de luni de zile pentru o glorie de câteva minute ! »
Şi-a urmat instinctul
În concedii, de regulă, familia Conţiu face un tur al mânăstirilor din Moldova, preferând camparea în locul altor modalităţi de cazare. Se duc « puţin în vizită la Ştefan cel Mare şi la bădia Mihai la Ipoteşti », ascultând la casetofonul din maşină - nu muzică - ci vocea lui Sadoveanu recitând din Eminescu sau pe Creangă povestindu-şi amintirile. Mare parte din copilărie a stat la Cozma, la bunici, unde, dacă nu modela bucăţi de lut, « ... mă postam în capu? uliţei şi cântam la vioară, iar ceilalţi copii jucau. Eu eram lăutarul ! » Ioan Conţiu face acum ceea ce trebuia să facă de la început, să-şi asculte sufletul ! Este student al Universităţii Spiru Haret - Facultatea de Muzică.
