main

vezi aici toate articolele Punctul PDF

Arhivă :: Publicaţia 14/2005 :: Actualitate

Targu Mures

 

Amonament gaze. Vineri, senatorii Győrgy Frunda şi Mihai Antonie au ţinut o conferinţă de presă în care şi-au prezentat propunerea unui proiect de lege care să oblige scoaterea abonemetelor la gazul metan. Senatorul UDMR, Győrgy Frunda a îndemnat populaţia să nu semneze noile contracte cu Distrgaz dar să plătească toate facturile în care e inclus şi abonamentul. Frunda a declarat că în acest fel, dacă iniţiativa legislativă va fi adoptată, oamenii îşi pot primii banii înapoi. De asemenea, conform declaraţiilor senatorului UDMR, Distrigaz nu-i poate debranşa pe cei care refuză noul contract deoarece vechiul contract rămâne valabil. Cei doi senatori speră ca la începutul lunii iulie legea propusă de ei să aibă să fie aplicabilă.

Bănci. După lungi negocieri dintre Barna Ioan şi BRD, respectiv ING, se pare că fostul magazin Philips din centrul Tîrgu-Mureşului va deveni cât de curând un nou punct de lucru al Băncii Române pentru Dezvoltare, din cadrul Group Societe Generale. Deşi, acum două luni de zile era aproape sigur că ING îşi va deschide acolo prima bancă în franciză din judeţ, se pare că deţinătorul magazinului Philips, Barna Ioan, a reuşit să obţină un preţ mai bun de la BRD. Cei de la BRD declară că vor să adopte cât de curând sistemul occidental unde fiecare bancă are câte un punct de lucru la o populaţie de 20.000 de locuitori.

Sovata. Deşi suntem foarte aproape de sezonul de vară, staţiunea Sovata este efectiv bombardată. În staţiune se lucrează de mai bine de două luni de zile la schimbarea conductelor de apă şi gaz. Termenul de execuţie, confirmat şi de primarul Peter Ferenc este 25 mai, dar se pare că nici constructorul şi nici autorităţile nu se vor ţine de cuvânt. Astfel, se va intra în plin sezon estival fără ca drumurile să fie refăcute după o asemenea lucrare.

Tranzacţie record. Autocenter Spanner, dealer Pegeaut, a vândut fabricii de medicamente Armedica, parte din grupul Gedeon Richter, 24 de autoturisme. Conform specialiştilor în domeniu, este vorba de tranzacţia primei jumătăţi a anului 2005 la nivelul judeţului Mureş. Deoarece Gedeon Richter România este în plină extindere în ţară, maşinile au fost achiziţionate cu scopul de a se deschide în fiecare judeţ câte un birou de prezentare a produselor.

Pază-protecţie. Societatea Bucureşteană, SSP Guard, doreşte să investească în judeţul Mureş cu scopul de a obţine contracte la cât mai multe obiective. Şeful zonal este Nyerges Janos, un personaj contestat în acest domeniu al pazei şi protecţiei. Acesta a fost cercetat alături de doi directori de la ISCIL Mureş, actualmente Friesland, cum că s-ar fi încheiat nişte contracte de pază la suprapreţ. După mai bine de un an doi ani de cercetări, dosarul a primit NUP. Actualmente societatea asigură paza la Selgros, Friesland şi Sut.

Legea dreptului de autor. Operatorii de cablu se confruntă pentru prima dată cu o lege care le îngrădeşte activitatea, astfel că sigur vom asista la o schimbare a grilei de programe. Oficiul Român pentru drepturile de autor a stabilit procentul valabil pentru drepturile de autor şi drepturile conexe, datorat de distribuitorii de servicii de programe prin cablu. De la data publicării în Monitorul Oficial nr. 375 din 4 mai 2005, procentul maxim prevăzut este de 1,5% pe lună pentru dreptul de autor şi de 0,5% pentru drepturile conexe.


-
2005-05-26
Actualitate
0 comentarii print
sec img
Qleste logo
Blogul lui Catalin Heghes
Agonia lui KaPlaZ