Arhivă :: Publicaţia 14/2005 :: Actualitate
Reghin
Tradiţie. Tradiţionalul Târg al Fetelor de la Gurghiu va avea loc anul acesta în 5 iunie. Cu această ocazie, cuplurile din localitate care au împlinit 50 de ani de căsnicie vor fi premiate cu câte 1,5 milioane de lei, iar suma a fost aprobată la o şedinţă a Consiliului Local. Anii vor fi dovediţi prin actele specifice depuse la autoritatea locală.
Parcare. Lucrările la parcarea de pe strada Apelor au fost finalizate. Parcarea, amenajată lângă piaţa de zi, are rolul de a micşora aglomeraţia celor veniţi la cumpărături, iar deocamdată, şoferii nu vor plăti nici o taxă pentru staţionare. Zona era locul preferat de staţionare a celor care veneau la piaţă cu căruţele. În viitor vor fi plombate şi găurile de pe strada Apelor, de la intrarea în piaţă.
Târg. Firma Grafis Art a fost singura din Reghin care a participat săptămâna trecută la Târgul Reclama, de la Palatul Parlamentului. Manifestarea a reunit firmele de profil, iar societatea reghineană şi-a prezentat activitatea prin pliante, mostre, cataloage şi prin alte metode specifice. De asemenea, la standul Grafis Art a putut fi urmărit un film cu secvenţe din activitatea firmei.
Reparaţii. Una dintre conductele principale ale Spitalului Municipal a fost înlocuită. Degradată din cauza ruginii, ţeava a trebuit schimbată din cauza deselor defecţiuni. Noua ţeavă, de 30 de metri, va fi izolată, pentru a se evita degradarea rapidă în acelaşi mod cu cea veche. În cele cinci ore cât a durat reparaţia, Spitalul a avut apă rece, asigurată prin circuitul de apă caldă.
Ecologie. La Grădiniţa PN nr. 1 se desfăşoară săptămâna aceasta Cercul Pedagogic, cu tema « Educaţia ecologică prin joc ». Activitatea se derulează pe parcursul a două zile, atât la grupele secţiilor române, cât şi la cele maghiare. Invitaţi sunt elevii cercului de Protecţia Mediului de la Clubul Copiilor, care îi vor iniţia pe cei mici în tainele lanţului trofic, prin intermediul unui joc tematic.
Mochetă. Cu ocazia Zilelor Bibliotecii Municipale, cititorii vor călca pe covor nou. Este vorba de un nou linoleum, care va fi « instalat » în sala de împrumut adulţi şi care îl va înlocui pe cel vechi, degradat din cauza timpului şi al uzurii. Cu o lungime de 30 metri, linoleumul a costat 10 milioane, bani din buget. Tot cu această ocazie, se execută lucrări de igienizare şi reparare a clădirii.
Sanitari. Miercurea trecută Gimnaziul Alexandru Ceuşianu a găzduit concursul « Sanitarii pricepuţi ». Din păcate numărul şcolilor participante se împuţinează cu fiecare an, ediţia actuală întrunind doar echipaje de la Gimnaziile Petru Maior, Virgil Oniţiu, respectiv Alexandru Ceuşianu. Cei mai buni sanitari au fost, ca şi în anii precedenţi, elevii de la Alexandru Ceuşianu.
Drumuri. Strada Râului va fi reparată. Aceasta este soluţia la care a ajuns Primăria, după ce planurile de reabilitare a străzii Duzilor au intrat în ultima sută de metri. Reparaţiile sunt cu atât mai necesare, cu cât traficul se va desfăşura cu greutate pe strada Duzilor, pe întreg parcursul lucrărilor.
Carte. Horia Ioan Avram îşi va lansa joi, la Biblioteca Municipală, un volum de poezii, interviuri şi eseuri. Sub numele de "Căinţa", cartea va fi prezentată de protopopul ortodox de Reghin, Teodor Beldeanu, iar la eveniment vor participa personalităţi ale culturi reghinene şi târgumureşene.





