Arhivă :: Publicaţia 33/2005 :: Editorial
Cred că nu mai îmi plătesc impozitele...
Aflu cu stupefacţie că o nouă mânărie amatoristico-administrativă este pe cale de a se produce. Adicătelea se întruniră, mai deunăzi, toţi preşedinţii de consilii judeţene şi, între două măsline, o şunculiţă şi un "uischian", mări se vorbiră şi se sfătuiră să trimită oameni din structuri să se instruiască la Bruxelles. Ba să mai pună şi de un birou permanent, unde să se frece mămăliga românească la rece. Totul pe bani frumoşi, câteva sute de mii de euro. Printre acele consilii judeţene se află şi al nost?, din Mureş, care va trebui să decarteze câteva zeci de mii de euro pentru acest "proiect genial".
Da? pentru ce va fi cheltuit mălaiul bugetar, provenit, până la urmă, din taxele şi impozitele pe care eu şi tu le achităm conştiincios? Păi, vor fi trimişi în Belgia câţiva angajaţi din Consiliul Judeţean Mureş, obligatoriu nişte piloşi care lasă în urmă dâre de incompetenţă. Unde ei vor studia (sanchi!) "îmbunătăţirea performanţelor în domeniul afacerilor europene la nivel local, dezvoltarea abilităţilor de a realiza proiecte în perspectiva accesării fondurilor europene şi tehnici de lobby la nivelul administraţiei publice locale". Acuma să şi traducem.
1.) Adică ăia care vor merge să ne facă varză de Bruxelles vor fi, după nişte stagii, doxă de afaceri europene. Oare de-aia n-am auzit până acum de nici o afacere realizată de CJ Mureş, pentru că erau toţi prostalăi? Poate fi o explicaţie. Dar cine îmi garantează mie că ăla care va locui şi mânca pe banii mei în Belgia, va veni acasă şi va şti să facă afaceri? Dar dacă învaţă să facă afaceri îşi dă, mai apoi, demisia de la CJ, îşi face o firmă şi, instruit din banii mei, va face bani numai pentru el? Nu cred că angajaţii CJ au contracte prin care sunt obligaţi să rămână mai mult timp în structuri.
2.) O altă explicaţie pentru miile de euro este că stagiarii vor şti să acceseze fonduri europene. N-ar fi rău, că până acum structurile administrative n-au prea accesat mare lucru. Dar chiar trebuie să se meargă până în Belgia pentru asta, când prin universităţile din oraş avem oameni care au făcut proiecte europene reuşite? Mai bine se organiza o întâlnire, la o cafenea, cu un băiat deştept de la Universitatea "Petru Maior", i se dădea un salariu decent şi îi învăţa ei pe incompetenţi cum să acceseze fonduri.
3.) Pentru tehnici de lobby (trafic de influenţă, pe stil vechi) se poate sta de vorbă cu vreun pesedist mai deştept din oraş.Totul mult mai ieftin şi cu rezultatea similare.
Dacă CJ Mureş va cheltui bani pentru cele de mai sus, eu cred că nu mai îmi plătesc impozitele...





