Arhivă :: Publicaţia 33/2005 :: Economic
Firmă în pragul falimentului, caut lichidator

Până în anul 2003, ponderea cea mai mare a societăţilor care intrau în lichidare sau reorganizare judiciară o deţineau societăţile cu capital majoritar de stat. Conducerea şi controlul acestor societăţi se făcea de către stat (FPS, APAPS, AVAS etc). S-a dovedit, şi de această dată, că statul este cel mai prost gestionar. După 2003, lucrurile s-au schimbat, iar majoritatea firmelor care intră în insolvenţă sunt firme cu capital majoritar privat. Mulţi s-au trezit peste noapte patroni. Fără a avea simţ practic al afacerilor, nu au putut face faţă economiei de piaţă şi au ajuns în pragul falimentului. Iar standardele care trebuie îndeplinite, în condiţiile aderării la UE, reprezintă un coşmar pentru mulţi agenţi economici.
Profilul insolventului
Conform legii, prin insolvenţă se înţelege "acea stare a patrimoniului firmei, caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile". Practic, societatea acumulează pierderi şi datorii foarte mari, pe care nu le mai poate plăti. Cauzele care duc la insolvenţă sunt multiple. Primul loc îl ocupă managementul financiar total greşit (în special la firmele private). Mulţi agenţi economici fac o serie de investiţii, fără a avea resursele necesare pentru a le acoperi. Alţi factori care duc la insolvenţă sunt lipsa unei strategii pe termen lung, lipsa pieţei de desfacere, sistemul de subvenţionare, lipsa de reacţie a echipelor de conducere a celor care aveau de recuperat datorii de la firmele cu probleme.
Lichidatorul judiciar îşi desfăşoară activitatea conform Legii 64/1995, cu modificările ulterioare, privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Scopul acestei legi îl constituie instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului firmei aflate în insolvenţă, fie prin reorganizarea activităţii acesteia sau prin lichidarea unor bunuri din averea firmei până la stingerea datoriilor, fie prin faliment. Organele care aplică această procedură sunt instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul şi lichidatorul. Lichidatorul face inventarierea, evaluarea şi valorificarea bunurilor mobile sau imobile.
Lichidatorul - medicul economiei
"Nu se doreşte închiderea unei societăţi. Mai întâi încercăm să le valorificăm. Lichidatorul este medicul economiei. Nişte active care nu sunt folosite sunt puse din nou în angrenajul economic. Esenţa lichidării este însănătoşirea economiei" ne-a declarat Todor Soo Ignaţie, preşedintele UNPRL Mureş şi administrator al firmei Reconversie şi Valorificare Active (RVA) Mureş. UNPRL Mureş este formată din 19 lichidatori persoane fizice şi 7 lichidatori persoane juridice. Toţi aceşti lichidatori încearcă să salveze ce se mai poate salva dintr-o firmă care este în pragul falimentului.





