Arhivă :: Publicaţia 33/2005 :: Sport
Stiri

Handbal feminin. Miercuri, 28 septembrie, Sala Sporturilor din Târgu Mureş a găzduit meciul dintre Mureşul Târgu Mureş şi Universitatea Reşiţa. Partida a fost deosebit de frumoasă şi viu disputată. Mureşencele s-au impus cu 29-24, în special datorită jocului excelent practicat în cea de-a doua repriză. Prima repriză a început în nota de dominare a oaspetelor, iar mureşencele nu au prea găsit soluţii pentru a străpunge o apărare agresivă a echipei adverse. Universitatea Reşiţa a condus la pauză cu 13-10. Portăriţa echipei oaspete a fost în zi de graţie şi a avut câteva intervenţii incredibile, parând orice aruncare a gazdelor. În repriza a doua, handbalistele mureşene şi-au adus aminte că vor să promoveze în prima ligă şi au jucat la adevărata lor valoare. Cu o apărare om la om şi cu scheme de joc care au funcţionat ca la carte, Mureşul Târgu Mureş şi-a îngropat, practic, adversarele. Jucătoarea meciului a fost, şi de această dată, Mia Rădoi, care a înscris 8 goluri. Pentru gazde au mai punctat Susana Toth (5) şi Andra Grigore (3). În etapa următoare, Mureşul Târgu Mureş va întâlni în deplasare formaţia Universitatea Timişoara.





