Arhivă :: Publicaţia 33/2005 :: Sighişoara
Spectacol de pantomimă
Joi, 29 septembrie 2005, a avut loc, în Sala barocă a Primăriei, spectacolul de pantomimă "One Mim Show", susţinut de actorul George Ciolpan. Evenimentul s-a defăşurat în cadrul programului "Teatrul de mâine, în spaţiul de ieri, pentru publicul de azi". Aceasta este cea de-a şaptea reprezentaţie din ultimele trei luni şi urmează încă zece până la sfârsitul lunii noiembrie. Programul teatral, iniţiat de dramaturgul Radu Macrinici, se bucură de sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, al organizaţiei "Pro Helvetia", al Universităţii de Artă Teatrală din Tîrgul Mureş, cu colaborarea Teatrului "Ariel" şi a Teatrului 74. George Ciolpan a ales pantomima pentru a se exprima, folosind gesturi în loc de cuvinte. El a studiat la Chişinău, apoi la Sankt Petersburg şi la Paris, participând la multe turnee în străinătate. El a mai fost prezent la Sighişoara, în Teatrul din Turn, cu alte spectacole, în anii trecuţi. Ca un preambul al spectacolului, actorul a explicat publicului câteva din secretele acestei arte, apoi şi-a prezentat programul zilnic pe care-l execută pentru a se menţine în formă. Spectacolul propriu-zis a fost dominat de situaţii comice şi poetice, între care s-a remarcat, în mod deosebit, prezentarea unei galerii de portrete psihologice.





