Arhivă :: Publicaţia 33/2005 :: Editorial

În sfânta noastră tradiţie, cuvântul OM, mai ales atunci când este scris cu literă mare, întruchipează o multitudine de virtuţi, din care nu lipsesc omenia, hărnicia, cinstea, înţelepciunea şi respectul; din această cauză zicala "pomul se cunoaşte după roade, iar omul după fapte", se doveşte a fi adevărată şi actuală. Cei care se identifică cu acest cuvânt, pe unde trec lasă urma sfinţirii locului, punându-se în slujba celorlalţi, în credinţa că fericirea lor nu este posibilă fără fericirea tuturor. Atunci când apar în mijlocul mulţimii, ei, au un singur gând: de a face bine şi a respecta, atât pe cei tari, cât şi pe cei slabi, respect care întoarce apoi ca o încununare a lor şi a operei lor. Aceste lucruri sunt caracteristice societăţii umane, care acum se află într-o criză fără precedent. Unii au început să se transforme în roboţi, alţii, în rechini, iar ceilalţi, în lupi şi câini turbaţi, singura lor preocupare devenind sângeroasa sfâşiere a celor din jur. Mai ales atunci când ajung în fruntea turmei, acei indivizi uită de tată şi de mamă, lovind şi înţepând la nimereală, uitând de adevărata lor menire şi de faptul că societatea umană a depăşit de mult pragul sălbăticiei. Auzim mereu prin târg povestea câte unui astfel de animal, ciufut, turbat şi pestriţ la maţe, traumatizat şi bolnav încă din copilărie, sau poate contaminat cu sindromul de maţe fripte, care se fofilează printre oameni, la început, lingându-i pe unde apucă şi căciulindu-se de ceasul morţii, până ce este uns într-o funcţie de conducere. Când s-a văzut cu sacii în căruţă, beat de bucurie, uită linguşeala, uită mulţumirea, se trezeşte fiara sălbatică din el şi începe să-i devoreze pe cei din jur, poftindu-i la festin şi pe fostii săi duşmani, deveniţi între timp camarazi în fărădelegi. Atunci, oamenii disperaţi încep să se ascundă care pe unde apucă, mulţi dintre ei reuşind să se salveze de pericolul apocaliptic. La scurtă vreme, nemaiavând ce face, noii camarazi ai animalului ciufut, turbat şi pestriţ la maţe, care de fapt era ruda lor nerecunoscută, într-o clipă de neatenţie, l-au sfâşiat, devorându-l cu păr cu tot. Abia atunci au început să iasă din ascunzişuri cei care au comis marea greşeală a vieţii lor, atunci când l-au ajutat pe maţe fripte să ajungă conducător. Dar acuma toţi erau mai tăcuţi şi mai prevăzători şi când îi întreba cineva de "ucigă-l toaca" se făceau că nu îşi mai amintesc nimic. De atunci circulă prin popor întrebarea: cine-i om şi cine-i câine?, precum şi proverbul că "Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba". Ba, mai mult, oamenii au început să-şi facă autocritica, spunând: "Cine va face ca noi, aşa să păţească".