Arhivă :: Publicaţia 75/2006 :: Economic
Orgoliile primarului văduvesc oraşul de fonduri guvernamentale
La orice bloc reabilitat termic statul decontează o treime de lucrări, proprietarii încă o treime, iar restul este suportat de Consiliul Local pe raza căruia se află respectivul imobil. În plus, pentru a nu bloca reabilitarea unui întreg bloc din cauza unei familii cu resurse limitate, Borbely a scutit persoanele cu venituri mici să contribuie la investiţie.Nici un bloc din Mureş nu a fost reabilitat
Proiectul sună bine, dar într-un oraş mediu cum este Tîrgu Mureşul, dacă locatarii se hotărăsc în proporţie mare să intre în program, din bugetul local ies sume considerabile. Cu toate acestea, în doar două luni de zile, în majoritatea judeţelor din ţară programul a fost accesat. Mai exact, 400 de blocuri au intrat deja în reabilitare. Dintre acestea, nici măcar unul singur nu se află pe teritoriul judeţului. Asta din cauza, în principal, primarului Dorin Florea, care s-a opus încă de la început să contribuie cu vreun ban în acest proiect. A venit, în schimb, cu propuneri care să ocolească această prevedere, implicând aici eventualii investitori care ar dori să mansardeze blocuri. A cerut câteva luni să realizeze un regulament de mansardare care să fie trecut prin Consiliul Local, însă nici până acum acest lucru nu s-a întâmplat.
Găselniţele lui Florea
Altă găselniţă scormonită de primar a fost o presupusă ilegalitate în acordarea acestor sume de către Primărie, în contul unor investiţii făcute în domeniul privat. În conferinţele de presă, Florea spunea chiar că imediat după 1989 trebuia ca toate apartamentele să fie naţionalizate şi trecute în patrimoniul municipalităţii.
Revenind la motivul invocat de Florea, într-adevăr există o prevedere care interzice autorităţilor publice să investească direct în domeniul privat. Însă, pachetul legislativ prin care a fost promovat programul de către ministrul Borbely Laszlo spune că acesta a fost făcut de aşa manieră încât să treacă în legalitate partea de contribuţie a Primăriei. Altfel, restul de 400 de clădiri care au intrat în reabilitare pe teritoriul ţării ar fi fost în ilegalitate. Primarul o ţine însă una şi bună: nu sunt bani, partea Primăriei ar trebui finanţată de firme private, care să mansardeze în acelaşi timp şi blocurile, corectând astfel arhitectura comunistă a blocurilor.
Motive invocate iată că s-au găsit, conflictul primar-UDMR este încă în floare, contribuţia bugetului local ar fi fost destul de mare, deci iată şi motivaţia reală pentru care Mureşul este văduvit încă o dată de fonduri, deşi există un proiect guvernamental bun de care ar putea beneficia şi mureşenii.





