Arhivă :: Publicaţia 75/2006 :: Sport
Echipele mureşene se pregătesc pentru noul sezon

Trans Sil nu are obiectiv pentru următorul sezon
Jucătorii echipei Trans Sil Tîrgu Mureş s-au reunit pe 4 iulie. Din 10 iulie şi până la sfârşitul săptămânii trecute, echipa a făcut un cantonament la Sovata. Pe lângă programul obişnuit de pregătire, aceasta a susţinut şi două meciuri amicale: a pierdut cu 4-0 în faţa celor de la Corvinul Hunedoara şi a câştigat cu 7-3 în faţa celor de la Chibed. Antrenorul formaţiei, Horaţiu Cioloboc, are în pregătire un număr de 28 de jucători, din care va păstra, cel mai probabil, 25. "Nu vom avea obiectiv pentru sezonul următor. Vreau să alcătuiesc o echipă competitivă şi să jucăm un fotbal bun. Este păcat că un oraş ca Tîrgu Mureşul a ajuns să se laude cu performanţa de a avea o echipă care nu a retrogradat din Divizia C. Vreau să fac mai mult pentru fotbalul mureşean", ne-a declarat Horaţiu Cioloboc. Proaspăt întorşi din cantonamentul de la Sovata, cei de la Trans Sil au disputat un meci amical împotriva celor de la Maris Ungheni. Cu toate că erau obosiţi au învins cu scorul de 3-1.
ACS Maris şi Unirea Ungheni au fuzionat
Conducătorii cluburilor ACS Maris şi Unirea Ungheni au ajuns la un acord comun şi au hotărât să fuzioneze. Noua echipă se va numi, cel mai probabil, Maris Ungheni, iar meciurile se vor disputa pe terenul din Ungheni. Reprezentanţii Maris Ungheni au spus că vor evolua în Divizia C. "Vom cumpăra, mai mult ca sigur, un loc în Divizia C. Suntem în tratative cu mai multe echipe şi vom alege varianta cea mai convenabilă pentru noi", ne-a declarat Vasile Fărcaş, co-preşedintele noii echipe. Maris Ungheni a disputat până acum două amicale: au câştigat cu 7-1 împotriva celor de la Avântul Ungheni şi au remizat, 2-2, cu Gaz Metan Tîrgu Mureş. Va urma o dublă cu Someş Gaz Beclean şi returul cu Trans Sil. Se încearcă perfectarea unor meciuri amicale cu Mobila Sovata şi Arieşul Turda, în perioada imediat următoare.





