Arhivă :: Publicaţia 125/2007 :: Inedit

"Era o ţâră de femeie" zice moşneagul aranjându-şi clopul de paie. Ştie despre castel, despre grofoaie, despre viraghaz. Povesteşte pe nerăsuflate: "Castelul avea 20 de camere, era foarte fain. Da’ ştiţi, grofoaia a plecat în 44 şi dusă a fost. Cu avionul a plecat." Cum ce este viraghazul? întreabă el intrigat în timp ce îşi trage sufletul.

"Erau acolo fel de fel de flori". Un soi de seră? "Aşa. Ş-apoi lucrau acolo oamenii din sat. Da’ ce lemne erau la conac n-ai văzut aşa ceva decând te-o făcut Dumnezeu". În ‘44 avea 15 ani, da’ îşi aminteşte bine. "Grofoaia era cinaşă, dar era numai o ţâră de femeie, n-avea bărbat". " D-apoi au plecat cu avionul...Avea găzdoşag mare. Avea şi cai. Umbla cu calul pe la o moşie vecină". Râde pe sub mustaţă. "Era cinaşă no, şi n-avea bărbat acasă". Omul se învârte bezmetic pe câmpul pustiu. "Aici, pe aici era castelul" zice el arătând cu mâna. De jur împrejur e doar iarbă şi pe ici pe colo câteva pietre răsfirate. "L-au dărâmat oamenii şi au făcut arătură". La Miheş, cândva erau trei castele...

...la vânătoare." Băbuţa îşi umezeşte încet buzele. "No, ce să vă mai spun?" ne întreabă într-o maghiară pe care ciulesc bine urechile ca să o înţeleg. A lucrat ca servitoare la castel între 1937 şi 1938. Îşi aminteşte totul de parcă ar fi fost ieri. " El era catolic, ea reformată. S-au iubit, dar familia nu le-a acceptat mulţi ani dragostea". Kati neni îşi aminteşte că bătrâna grofoaie nu şi-a văzut nepoţii decât târziu. Cum era viaţa la castel? "Păi cum să fie? Liniştită. Oamenii îi iubeau chiar dacă la început au fost câteva probleme". Femeia îşi aduce aminte de câinii şi de gardul care împrejmuia castelul, de frica oamenilor, dar şi de bunătatea grofilor. "Dacă cineva era bolnav şi nu avea bani îl trimiteau pe medicul lor să îl consulte". La castel exista o farmacie în toată regula. "Se pricepeau la leacuri. Când se îmbolnăveau copiii, întotdeauna ştia ce să le dea". Femeia îşi aranjează broboada de pe cap. Povestea curge mai departe. Încet-încet. "Nu aveam voie să măturăm ca să nu facem praf. Întotdeauna ştergeam cu o cârpă udă". Stăpânul era pasionat de antichităţi. "Le aduna, le lipea, petrecea ore întregi cu cioburile lângă el. Vai de capul nostru dacă deranjam ceva", râde Kati neni dezvelindu-şi gingiile. "Castelul era tare frumos. Aveau mobile şi tablouri scumpe." Aveau şi tabieturi? "Cum să nu! Nu prea beau cafea, mai mult ceai. Întotdeauna după prânz, groful bea un pahar de ţuică, iar seara unul de vin". La castelul din Ozd nu lipseau dealtfel niciodată ţuica şi vinul. Nici musafirii care veneau să vâneze tocmai din Bucureşti. Grofii nu erau cu nasul pe sus. Îi chemau la castel pe sătenii mai răsăriţi şi întotdeauna când se tăia câte un porc erau invitaţi la masă."Nu refuzau niciodată. Era o tradiţie." S-a întâmplat apoi să fie războiul, comunismul... Birourile gospodăriei comunale, apoi a cooperaţiei de consum au fost mutate în dormitoarele şi biblioteca grofilor. Castelul de la Ozd a fost apoi şcoală şi cămin cultural.

"Ea a mai venit pe la Ozd, el niciodată". Kati neni a corespondat o vreme cu stăpânii castelului. "Ne scriam câte trei scrisori pe an". Urmaşii grofilor de la Ozd sunt acum în Canada. Kati neni n-a mai fost demult pe la castel. Nici nu vrea...

Kocsis Joszef îşi aminteşte cum, copil fiind, se ducea cu tatăl lui la moara de lângă castel. "Totul era electrificat. Mare minune mai era asta" zice bărbatul. "O mândrie pentru noi, o mândrie, domnişoară!" N-a mai călcat de ani de zile pe la castelul din Iernut.

Mândria de altă dată s-a stins. Încet. "Majoritatea sătenilor din Iernut lucrau la castel. Era mare lucru dacă te acceptau. Trebuia să dovedeşti că meriţi asta". Pe uşa clădirii tronează azi, un lacăt. Zidurile groase cât braţul erau străjuite de arbori falnici. "Tinerii se plimbau prin curtea castelului la promenadă". Chinuiţi de vremuri, copacii care au supravieţuit se ridică acum stingheri dintre bălării. Cu o istorie ce se întinde pe parcursul mai multor secole şi familii, castelul din Iernut a fost donat vândut şi revândut. Perioada de glorie şi-a trăit-o pe la 1670. Comuniştii l-au transfomat în şcoală agricolă, apoi în casă a agronomului. Castelul din Iernut a fost ultima construcţie de mari proporţii a Transilvaniei princiare.

Din cele 140 de castele incluse pe lista monumentelor istorice, 26 sunt din judeţul Mureş. Practic, pe oriunde te învârţi dai peste un castel, palat sau conac. Construcţiile vechi de câteva secole sunt astfel catalogate în funcţie de etaje, mărime şi domeniile pe care la împrejmuiau. În Transilvania şi-au împărţit castelele nu mai puţin de 100 de familii nobiliare. Istoricii spun că dintre acestea, doar 12 prezintă importanţă pentru orice studiu realizat în domeniu. De origine maghiară, franceză, croată, evreiască sau cehă, castelanii Evului Mediu au lăsat în urma lor puzderie de poveşti şi legende. Judeţul Mureş ocupă în acest peisaj un loc special. " E singurul judeţ în care s-au regăsit toate cele trei forme administrative, respectiv comitatul, scaunele secuieşti şi cele săseşti" explică Csorton Ferenc. Specialistul Direcţiei de Cultură are dincolo de poveşti, date concrete despre fiecare castel. "La Iernut au lucrat cei mai buni pietrari din Transilvania. Ozdul e un castel prea puţin cunoscut, deşi ar fi meritat să fie. E de fapt o rămăşiţă a epocii glorioase a Principatului" zice Csorton. Ozdul e înrudit cu castelele de la Bahnea, Gorneşti, Albeşti şi Cetatea de Baltă. Ultimul apare pe sticlele de vin de Târnave.

Oamenilor le plac poveştile. Fiecare dintre castelele din judeţul Mureş ar fi putut deveni puncte de atracţie turistică. Majoritatea lor nici măcar nu apar în pliantele de prezentare. Despre ghizi care ar putea conduce turiştii, reînviind vechile legende nici nu poate fi vorba atâta vreme cât nu există nici măcar tăbliţe indicatoare. Deşi legea prevede că proprietarul e obligat să facă asta. Credeţi că a fost amendat cineva ? Altele sunt lucrurile importante. Conacul de la Miheş nu mai există. Problema e rezolvată. La Ozd şi Iernut, castelele au revenit Bisericii ramano-catolice. Care însă nu ştie ce şi cum să facă. "Noii proprietari sunt săraci. Statul trebuie să se implice" zice Csorton.

Legea împarte însă atribuţiile privind "gestionarea" monumentelor istorice între autorităţile locale, Consiliul Judeţean, Direcţia de Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional şi Ministerul Culturii. Fiecare are obligaţii clar stipulate, dar de multe ori tocmai pentru că sunt prea mulţi "stăpâni", responsabilităţile sunt pasate. Cu simţ patriotic.

Lista castelelor din judeţul Mureş, aşa cum apare în lucrarea "Castele, palate şi conace din România" , scoasă la Editura Fundaţiei Culturale în 2001 de către Ion Dorin Narcis.
• Castel Apalina
• Castelul Apor din Abuş
• Castelele Bethlen din Bahnea, Boiu, (Castelele Alexius şi Georgius Bethlen) Criş, Mădăraş, Sânmiclăuş
• Castelul Bornemisza, Gurghiu,
• Castel, Chendu, Mureş
• Castelul Degenfeld, Cuci, Mureş
• Castelul Dózsa-Barátosi, Trei Sate, Mureş
• Castel (ruine), Eremitu, Mureş
• Castelele Haller din Mihai Viteazu, Ogra, Sânpaul
• Castelul Kendy-Kemény, Brâncoveneşti
• Castelul Kornis-Rákoczi-Bethlen, Iernut
• Castel de vânătoare, Lăpuşna
• Castelul Máriaffi, Sângeorgiu de Mureş
• Castel, Pănet, Mureş
• Castelul Pekri, Ozd, Mureş
• Castelul Rhédey, Sângiorgiu de Pădure
• Castelul Rhédey-Rothenthal, Găneşti
• Castelele Teleki din Comlod, Dumbrăvioara, Gorneşti,
• Castelul Toldalagi, Corunca, Mureş
• Castelul Ugron, Zau de Câmpie, Mureş
 

- va continua -