Arhivă :: Publicaţia 233/2009 :: Analiză
Problemele penitenciarelor, sub preş
În urmă cu câteva săptămâni sindicalişti adunaţi de la mai toate penitenciarele din ţară protestau cu o jumătate de glas din cauza condiţiilor tot mai proaste în care lucrează după intrarea în reorganizare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Pe scurt, reorganizarea a constat în „specializarea" fiecărui penitenciar pe anumite categorii de deţinuţi, prin mutarea acestora între diferite penitenciare din ţară. Astfel, cel de la Tîrgu-Mureş s-a transformat în penitenciar pentru minori şi tineri până la vârsta de 21 de ani. Numărul deţinuţilor, potrivit directorului Mihai Hăbălău, urma să se reducă de la aproximativ 500 la 200. Potrivit informaţiilor noastre, acum numărul deţinuţilor se apropie însă de 300. Lăsând deoparte aceste detalii, problemele aduse de reorganizare sunt însă altele.
Reorganizarea…
…a făcut ca deţinuţii de la Tîrgu-Mureş să fie duşi în principal la Bistriţa şi Alba Iulia. Procesele lor au rămas însă la instanţele de la Tîrgu-Mureş, Sighişoara, ori Luduş. Fiind în custodia penitenciarelor unde sunt cazaţi, la fiecare termen de judecată aceştia sunt aduşi cu maşinile, sub pază de unde sunt încarceraţi. La fel se întâmplă şi cu deţinuţii de la Tîrgu-Mureş care la fiecare termen sunt plimbaţi prin diferite instanţe, în principal în judeţele vecine, tot sub pază. Iar dacă termenul de judecată este fixat pentru ora 9, angajatul penitenciarului se trezeşte la 4-5 dimineaţa, bate vreo sută de kilometri, în genere cu mai mulţi deţinuţi, aşteaptă să-i vină fiecăruia rândul la termenul de judecată, iar către după-amiază, uneori chiar seara ajunge acasă, pentru ca în zorii zilei următoare să o ia de la capăt. Dacă personalul ar fi bine dimensionat, n-ar fi nicio dramă, dar există cel puţin câteva mari probleme.
În primul rând, chiar directorul Mihai Hăbălău recunoaşte că penitenciarul are 45 de posturi neocupate, deci în traducere un minus de 45 de oameni, care face ca actualii angajaţi să lucreze mai mult. Nici asta n-ar fi o exagerat de mare problemă…
Dacă orele suplimentare ar fi plătite…
…însă asta nu se întâmplă. Astfel încât motivarea angajaţilor este subţirică. În schimbul banilor ei primesc zile libere, dar cum deficitul de personal e de 45 de oameni, e lesne de înţeles că se ajunge la cazuri în care acele zile libere să nu poată fi acordate. În practică, la fiecare sfârşit de an o doză de zile libere se reportează… în neant. În plus, când acele zile libere se acordă, şefii aleg perioada nu angajatul în funcţie de nevoile sale; asta pentru că şefii trebuie să asigure un minim de personal operativ...
Revenind la deplasări, e la mintea cocoşului că dacă până acum drumurile de la Tîrgu-Mureş se făceau în judeţ, acum se fac la instanţe din afara judeţului, de regulă la distanţe mai mari de 100 de kilometri, cheltuielile de carburant au crescut simţitor.
Cu toate acestea, reorganizarea operată de ANP n-a eliminat câteva inechităţi crase. De pildă funcţionarul de la birou ia acelaşi spor de periculozitate ca şi angajatul care intră în contact cu deţinutul. Alt exemplu: noaptea, în penitenciarul de la Tîrgu-Mureş sunt cel mult 20 de persoane care-i supraveghează pe toţi cei, să zicem 200 de deţinuţi, ca să luăm cifra dată de domnul Hăbălău. În caz de revoltă, până când intervin alte forţe, fiecare angajat trebuie să se descurce cu 20 de deţinuţi. Să luăm cel mai negru scenariu în care reuşesc să iasă toţi din celule. Cum imobilizează un angajat 20 de deţinuţi? Ca paranteză, în restul ţărilor europene, în practică, raportul este invers proporţional, adică de regulă sunt trei-patru, poate chiar cinci cadre la fiecare deţinut.
Soluţia…
…în niciun caz nu poate veni de la conducerea penitenciarului tîrgumureşean, întrucât directorul Mihai Hăbălău e doar un executant. Mingea e la ANP, cea care a făcut această reorganizare care de fapt mai mult a dezorganizat sistemul. Dacă la acestea adăugăm şi declaraţiile premierului Boc, cel ce spunea că angajările în sistemul bugetar au fost îngheţate, problemele nu par să-şi găsească prea curând rezolvări. Magistraţii fiind în această perioadă în vacanţă judecătorească, deci procesele îngheţate până în toamnă, la această oră situaţia este relativ mai calmă.
Din toamnă însă, când se va relua judecarea dosarelor, „distracţia" de la penitenciar va reîncepe.





