main

vezi aici toate articolele Punctul PDF

Arhivă :: Publicaţia 249/2009 :: Actualitate

DSP, în silentio stampa

imagine pentru DSP, în silentio stampa

Chiar dacă numărul cazurilor de îmbolnăviri cu gripă porcină se modifică de la o zi la alta, iar acest fapt ne afectează pe toţi, Ministerul Sănătăţii a decis că presa este responsabilă pentru producerea panicii în rândul populaţiei şi a decis să nu mai furnizeze informaţii prompte ca până acum. Printr-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei, jurnaliştii sunt informaţi că vor primi informaţii despre noile cazuri în fiecare zi la ora 12, iar cei din teritoriu nu mai au voie să dea alte informaţii.

Dar ce zice comunicatul?

„Această decizie a venit în urma difuzării/publicării, în ultima perioadă, a mai multor reportaje care au indus, nejustificat, un sentiment de nesiguranţă în rândul populaţiei, dar şi presiune asupra personalului medical. De asemenea, se impune protejarea drepturilor pacienţilor şi a familiilor lor, multe dintre acestea sesizând autorităţile în acest sens. Nu în ultimul rând, Ministerul Sănătăţii are datoria de a evita expunerea medicilor la comentarii, judecăţi şi atitudini agresive din partea unor voci neautorizate din punct de vedere medical. Astfel de situaţii pot duce la de-motivarea unor persoane care nu fac altceva decât să salveze vieţi şi să limiteze răspândirea virusului pandemic", se arată în comunicat. Mai mult, „în raportările zilnice nu se vor mai regăsi însă date personale ale celor care au decedat, respectiv vârsta, sexul, localitatea".

Conform ştirilor de la ora 12

În judeţul Mureş creşte numărul îmbolnăvirilor cu gripă porcină. Grădiniţa „Albinuţa" a fost închisă timp de şapte zile, din cauză că virusul a fost depistat la patru copii, iar joi au mai fost confirmate cinci cazuri, patru din Tîrgu-Mureş şi unul din Sighişoara. „În această perioadă se efectuează triajul epidemiologic al contacţilor, după care se va trece la curăţenie generală , dezinfecţia suprafeţelor, urmată de efectuarea dezinfecţiei finale", sună comunicatul DSP. Alte detalii, probabil în comunicatul de mâine de la ora 12.


Raluca Maria Cret
2009-11-30
Actualitate
0 comentarii print
sec img
Qleste logo
Blogul lui Catalin Heghes
Agonia lui KaPlaZ