Arhivă :: Publicaţia 249/2009 :: Editorial
În cea mai mare piaţă din România...
...toţi, dar absolut toţi negustorii, vând mere pădureţe. Moştenind o livadă de pomi sălbatici, pe care au împărţit-o între ei, samsarii nu s-au obosit să-i facă ceva, aşa că stau, aşteaptă să vină perioada de cules, după care se aşază toţi la tarabele din piaţa publică şi, vreme de o lună, vând mere pădureţe. Nu cartofi, nu varză, nu struguri, ci doar mere pădureţe, acre şi bune de nimic. Iar cei care vin la piaţă s-au obişnuit: N-au de unde alege legume proaspete ori fructe dulci şi zemoase, aşa că nu le rămâne decât să răscolească tarabele în căutarea celor mai alese, mai proaspete şi arătoase mere pădureţe. Mere care, desigur, oricât le-ai întoarce, le-ai lustrui şi prezenta în cea mai frumoasă lumină posibilă, de cum le muşti simţi acreala cum îţi face gura pungă şi, din nou, exact ca la şi ultima încercare, te dezamăgesc.
Sigur, negustorii ar fi putut tăia pomii, de acum deja crescuţi copaci în toată regula, ar fi putut curăţa terenul de rădăcinile nefolositoare, dar bine înfipte în ultimii 20 de ani şi cei 40 de dinainte, ar fi putut ara terenul, pentru ca mai apoi să-l cultive, iar la final să vină la piaţă prezentând produse ceva mai aproape de interesul omului. Dar asta e greu, necesită muncă, bătaie de cap, timp etc., pe când simpla contemplare cu barba sprijinită-n vârful bâtei, în aşteptarea perioadei de cules mere pădereţe e mult mai facilă. Şi iacătă iarăşi a venit perioada merelor pădureţe, iarăşi omul n-are de unde alege şi iarăşi se alege cu dezamăgirea.
Stând şi uitându-mă la modul în care a decurs şi decurge în continuare campania electorală în România, cam asta am reuşit să înţeleg din ea. În rest, decojind povestea alegerilor de inflaţia de vorbe-n vânt, constaţi că la tarabe se vând exact aceleaşi mere acre şi bune de nimic.
