Arhivă :: Publicaţia 249/2009 :: Economic
Grand Hotel, reabilitări la cote UE

Miercurea trecută, managementul Hotelului Grand a prezentat proiectul detaliat de reabilitare a clădirii din centrul oraşului. Claudia Pescar spunea în prezentare că la final, Hotelul va oferi 48 de servicii, mai mult decât oricare hotel din oraş.
Pe lângă serviciile clasice de alimentaţie publică şi cazare, hotelul pune la dispoziţie, între altele, şi servicii turistice ori chiar de programare la medic. În plus, se vor crea 120 de locuri de muncă în Tîrgu-Mureş, dar direct sau indirect vor beneficia de funcţionarea unităţii de cazare aproximativ 3.000 de tîrgumureşeni. Continuând cu cifrele, e vorba la mijloc de o investiţie de peste trei milioane de euro, din care peste două sunt finanţare nerambursabilă. De asemenea, la final 196 de firme vor avea beneficiu de pe urma funcţionării lui.
Povestea proiectului…
…a început în urmă cu câţiva ani, când consilierul judeţean Szalkay Jozsef i-a indicat Claudiei Pescar o firmă de consultanţă de specialitate din Alba Iulia. Astfel în 2007 a început lucrul la proiectul, care a fost aprobat de curând. Mulţumirile prezentate de managerul hotelului Claudia Pescar au prezentat, de fapt, întreaga echipă care a lucrat la aprobarea finanţării europene. Proiectantul Adriana Raus a lucrat în colaborare cu Ion Moldovan. De partea de valorificare a potenţialului turistic şi identificare a obiectivelor care pot fi vizitate de cei care se vor caza la Hotel Grand, începând cu 2011 s-a ocupat preşedintele Asociaţiei Turistice ASTUR. De partea legală a proiectului, cea care a „tuns" din visele nerealizabile ale proiectului a fost Emilia Codoi. În fine, atât viceprimarul Csegzi Sándor, care a luat parte la prezentare, cât şi managerul Claudia Pescar conveneau că munca pentru obţinerea autorizaţiilor şi avizelor a decurs ca o colaborare firească pentru un ţel comun: reabilitarea unei clădiri din plin centrul oraşului, care poate redeveni un simbol al urbei.
Despre proiect…
…a vorbit arhitectul Adriana Raus, care şi-a început expunerea spunând că la vremea proiectării lui, Hotelul Grand a fost inclus într-un proiect urbanistic integrat, din care fac parte şi blocurile de locuinţe din vecinătate. Pentru a păstra acest concept, exteriorul nu va suferi schimbări structurale dramatice, însă la interior va prelua elemente secesioniste din arhitectura clădirilor istorice din centrul oraşului. Scopul, la final, e acela de a reintegra cu succes hotelul, după modelul de succes cu care Teatrul Naţional a fost integrat în Piaţa Teatrului.
La final hotelul va avea patru stele, iar inaugurarea este prevăzută a se desfăşura undeva în primăvara anului 2011.
Complexul hotelier Grand a fost dat în funcţiune în 1973. Era o unitate de două stele, cu 234 de locuri de cazare (14 camere cu un loc, 108 camere cu două locuri şi două apartamente cu două locuri) şi 512 locuri în cadrul spaţiilor de alimentaţie publică (restaurant, terase, baruri).
Actualul proiect de reabilitare are ca principale obiective valorificarea superioară a potenţialului turistic al zonei, îmbunătăţirea serviciilor de cazare, creşterea numărului de turişti şi diversificarea serviciilor.





