Arhivă :: Publicaţia 251/2009 :: Editorial

Acum c-au trecut alegerile mă amuză teribil uitându-mă la înverşunarea ce l-a cuprins pe electorul român în ultimele săptămâni. Nu vorbesc de patosul politicienilor, ci de cel al alegătorului. S-a dat, vezi doamne, o bătălie crâncenă între comunism şi capitalism, iar acesta din urmă a triumfat. Nimic mai fals!

Domnul Mircea Geoană provine dintr-o familie care-n trecutul regim a fost puternic implicată-n sistem. Domnia sa, după momentul ‘89 a avut oportunitatea să reprezinte statul român la diferite nivele ale diplomaţiei, inclusiv în modelul universal al democraţiei (poate pentru unii, pentru mine e un clişeu total neadevărat) SUA. Din păcate, în spatele domniei sale, în PSD, încă colcăie o masă consistentă de foşti nomenclaturişti, în frunte cu părintele majorităţii politicienilor de astăzi: Ion Iliescu.

Dacă tot vorbeam de părintele politicienilor români să trecem la celălalt candidat, Traian Băsescu, pentru că plapuma FSN îl ajunge şi pe dumnealui. Desprins din FSN-ul iliescian, reprezentând un partid care până acum cinci ani se declara de stânga, înscris cu acte-n regulă la grupul socialiştilor europeni din PE, un partid de asemenea plin de tot soiul de inşi adunaţi de la diferite partide după orice alt criteriu afară de cel doctrinar, domnul Băsescu spune acum că electorul român a ales dreapta. Dacă n-ar fi atât de tragică, venind de la un şef de stat a cărui principală calitate ar trebui să fie prudenţa, declaraţia zău că m-ar face să râd cu poftă.

Ei bine, istoria ultimilor scrutine ne-a arătat însă că memoria electorului român nu este atât de vastă. Alegătorul român uită repede şi încă devorează cu poftă manipulări de doi bani. Astfel, se nasc dispute aprinse, într-un cadru, pe nişte idei alterate din rădăcină, într-un decor fals şi mişcător.

Cât despre mine, concluzionând, cred în dreapta băsesciană exact la fel de mult ca-n capitalismuliliescian.