main

vezi aici toate articolele Punctul PDF

Arhivă :: Publicaţia 251/2009 :: Sport

Fotbalul mureşean, pe locul I în tur

imagine pentru Fotbalul mureşean, pe locul I în tur

FC Municipal este pe primul loc în tur în eşalonul fotbalistic secund, după ce a învins cu scorul de 2-0, la Vânju-Mare, pe FC Drobeta Turnu Severin, într-o partidă din ultima etapă a turului seriei Vest a Ligii a II-a.

Golurile au fost marcate de Prodan (în minutul 70) şi Lupuţ (în minutul 81).

Pe lângă cele două reuşite, FCM şi-a mai trecut în cont câteva oportunităţi de a înscrie, prin Stere şi Vancea. Gazdele au avut câteva ocazii de a puncta, mai ales prin Ilie şi Jenaru, ambii trimiţând balonul în bară.

În faţa a doar 200 de spectatori au evoluat formaţiile:

FC Drobeta (antrenor Valeriu Tiţă): Barbu, Roşianu, Gargalie, Dicu, Ilie, Poenaru (80-Mogoş), Mitici, Poiană, Barză, Fotescu, Jenaru.

 FCM (antrenor Cosmin Bodea): Stetca, Cr. Pop, Lupuţ, Gongolea, Szilagyi, St. Pop (86-Roman), Vartic, Stere, Sfârlea, Bitiş (46-Prodan), Vancea (76-Luca).

În urma victoriei, FCM a acumulat cele 33 de puncte pentru a termina turul pe primul loc.

Claudiu Maior: „Colectivul FC Municipal Tîrgu-Mureş mulţumeşte celor fără de care n-ar fi fost posibil acest lucru: Primăriei şi Consiliului Local Tîrgu-Mureş, dar şi sponsorilor care au fost alături de noi. Le mulţumim reprezentanţilor presei şi, nu în ultimul rând, tîrgumureşenilor, oamenilor simpli, dornici să vadă fotbal la nivel ridicat. Vrem să facem o echipă de Liga I la Tîrgu-Mureş şi pentru asta avem nevoie de sprijinului întregului oraş. Vă aşteptăm lângă noi!"

City’us nu se lasă mai prejos

City’us împarte primul loc cu FC Deva, ambele echipe având 36 de puncte. Băieţii de la futsal vor intra în cantonament pe data de 15 ianuarie, iar campionatul se va relua pe data de 1 februarie.

 

Club

Pts

Pld

W

D

L

GF

GA

Dif

1

CIP Deva

36

13

12

0

1

85

29

+56

2

City'US Târgu Mureş

36

13

12

0

1

75

27

+48

3

Concordia Chiajna

33

13

11

0

2

64

25

+39

4

Design Construct Braşov

30

13

10

0

3

84

34

+50

5

ACS Odorheiu Secuiesc

27

13

9

0

4

45

30

+15

6

United Galaţi

18

13

6

0

7

45

58

-13

7

Clujana Cluj Napoca

10

13

3

1

9

48

61

-13

8

Moldocor Piatra Neamţ

10

13

3

1

9

40

59

-19

9

Olimpic 2003 Simeria

10

13

3

1

9

30

59

-29

10

Spicom Sf. Gheorghe

9

13

3

0

10

38

65

-27

11

CSM Focşani

7

13

2

1

10

35

80

-45

12

Poli Timişoara

6

13

2

0

11

31

93

-62

 

CLASAMENT DIVIZIA B SERIA 2
10 Decembrie 2009
1. FCM Târgu-Mureş                                       33
2. UTA
Arad                                                     30
3. U Cluj                                                             29
4. FC Argeş                                                       28
5.
Dacia Mioveni                                              28
6. CS Otopeni                                                   23
7. Jiul Petroşani                                              23
8. CSM Râmnicu Valcea                                 20
9. FC Silvania                                                    20
10. Gaz Metan CFR
Craiova                           19
11. Arieşul Turda                                             19
12. FC Baia-Mare                                             17
13. FC Drobeta Tr. Severin                           17
14. FC Bihor                                                      15
15.
Mureşul Deva                                            15
16. Minerul Lupeni                                           13
17. Fortuna Covaci                                           9
18. CFR
Timişoara                                             0

Marius Libeg
2009-12-15
Sport
0 comentarii print
sec img
Qleste logo
Blogul lui Catalin Heghes
Agonia lui KaPlaZ