Arhivă :: Publicaţia 252/2009 :: Actualitate
Maghiarimea între putere şi opoziţie
În timp ce UDMR va face aproape sigur parte din viitorul Guvern Boc IV, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) îndeamnă secuimea împotriva partidelor româneşti şi să caute autonomia pe plan extern.
Vineri, în debutul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali se ştiau deja portofoliile UDMR în viitorul Guvern. Borbély László ar urma să fie viitorul ministru al Mediului, senatorul de Bihor Cseke Attila ar urma să ajungă la Sănătate, Kelemen Hunor la Cultură şi Márko Bela vicepremier. În şedinţa de sâmbătă a CNS, preşedintele formaţiunii Izsak Balazs vorbea despre schimbările la nivelul politicii europene. Preşedinţia Parlamentului European va fi preluată de Belgia, Spania şi Ungaria. În acest context, CNS pregăteşte un set de măsuri în materia protecţiei minorităţilor din Europa, care urmează să fie transmise Guvernului de la Budapesta. De asemenea, în 2010 urmează alegeri în Ungaria, iar CNS se aşteaptă la schimbări politice majore şi accederea la putere a unui Guvern aplecat mai tare spre problemele maghiarilor din afara Ungariei.
UDMR e deja cu un picior în Guvern
Cu toate acestea senatorul Frunda Gyorgy atrăgea atenţia că PD, actualmente PD-L a fost în mai multe coaliţii la guvernare şi absolut de fiecare dată coaliţia n-a reuşit să-şi finalizeze mandatul. Prudenţa a fost surclasată de pragmatism, întrucât CRU a decis că UDMR îşi poate urmării mai bine interesele din postura de partid la putere, faţă de cea de partid de opoziţie.
În fine, înaintea şedinţei CRU de vineri, liderul UDMR a înmânat tradiţionalele premii Bradul de Argint, acordate anual în luna decembrie, unor personalităţi maghiare care s-au făcut remarcate.
CNS, la şedinţa de sâmbătă, a acordat premiile Gabor Áron, un fel de corespondent al Bradului de Argint. De menţionat că la şedinţa CNS a participat şi liderul PCM Szász Jeno, o altă voce puternică din Secuime. Astfel stând lucrurile, devine din ce în ce mai evidentă ruptura din politica maghiarimii, întrucât contestatarii UDMR încep să se ridice.





