Arhivă :: Publicaţia 252/2009 :: Nervii noştri

Eu critic oamenii în costume. El jandarm.
Eu dezorganizat. El ordonat.
Eu nu ştiu ce vreau nici la 33 de ani. El la a doua facultate, cu ţelul clar de a ajunge ofiţer.
Eu comod. El dispus la efort şi săritor.
Eu vă scriu aceste rânduri.

Eugen Bercea, 32 de ani, coleg de grădiniţă, şcoală primară şi gimnaziu. Am pus la cale primele întâlniri „amoroase" din gimnaziu. Am băut prima bere împreună. Prima şi ultima bătaie de la o gagică am încasat-o împreună. Am fost la discotecă în Iernut cu un tren personal, eram rupţi de frig când am ajuns, vă închipuiţi ce a urmat. Altădată ne-am dus în gară, pur şi simplu ne-am suit în primul tren şi ne-am dus „capăt de linie". Ce vremuri! Îmi era cel mai bun prieten, iar viitoarea mea soţie era cea mai bună prietenă cu Mirela, sora geamănă a lui Eugen. Am cunoscut-o pe Cristina la cheful de ziua lui; m-am „cuplat" cu Cristina la următorul chef la el acasă. Am avut, în fiecare an pe data de 7 februarie, aceeaşi problemă: să stau cu tata sau cu Genu? Ambii îşi sărbătoreau ziua de naştere. Am fost împreună în vacanţe, ne-am rupt oasele pe betoanele din Tudor. Am sărbătorit cu el (şi cu alţi apropiaţi) când s-a născut Tora. Am trăit o copilărie, o tinereţe, o jumătate de viaţă împreună. Sau o viaţă. A lui.

De Crăciun plănuia să cumpere inelul de logodnă. A fost înmormântat miercuri.

Dumnezeu să-l odihnească!