main

vezi aici toate articolele Punctul PDF

  • afacerimures.ro

Arhivă :: Publicaţia 254/2010 :: Învăţământ

Decan nou la Sapientia

imagine pentru Decan nou la Sapientia

 

Hollanda Dénes, decan apreciat al Universităţii Sapientia, care de-a lungul carierei sale a adunat doar cuvinte de laudă, a predat ştafeta conducerii universităţii lui Szekely Iuliu, începând de la 1 ianuarie. Szekely vine de la Universitatea „Transilvania" din Braşov, este doctor inginer şi până în 1 ianuarie a fost şef al Catedrei de electronică şi calculatoare. Rocada s-a efectuat din cauză că Hollanda Dénes s-a retras după ce a împlinit 70 de ani. Şi, potrivit noului decan, Universitatea vrea să respecte standardele din învăţământul de stat, inclusiv cele referitoare la limita de vârstă. „Doresc să menţin nivelul ridicat impus de Universitatea Sapientia. De altfel, acesta este şi unul dintre motivele pentru care am acceptat să preiau funcţia de decan. Este o facultate bine închegată şi în anii în care am făcut parte din comisia de licenţă mi-am dat seama de calitatea acestei facultăţi. În acest moment am părăsit Braşovul complet şi îmi propun să continui munca începută de domnul Hollanda Dénes. Desigur, îmi propun să fac o serie de modernizări", ne-a declarat Szekely Iuliu. Noul decan s-a născut în 1946 la Braşov, a absolvit Institutul Politehnic Braşov în 1968, instituţie la care şi-a dat şi doctoratul, în domeniul maşinilor electrice. A rămas în învăţământ după absolvirea facultăţii, iar acum este profesor şi îndrumător de doctorat. Este autorul a numeroase lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate, iar la Tîrgu-Mureş se va implica şi în activitatea didactică şi va preda la catedră.


Raluca Maria Cret
2010-01-12
Învăţământ
0 comentarii print
sec img
Blogul lui Catalin Heghes
Agonia lui KaPlaZ