Arhivă :: Publicaţia 255/2010 :: Editorial

...să ne facem harakiri, să ne aruncăm de pe blocuri, să ne autoflagelăm în piaţa publică! Dacă propunerea vi se pare prea sângeroasă, vă ofer una lacrimogenă, care obligatoriu trebuie să cuprindă jelirea tuturor morţilor existenţi sau potenţiali, intonarea de romanţe care să vă stoarcă glandele lacrimale până la ultima picătură şi ca bonus vă dăruiesc un grup de bocitoare profesioniste. Cei interesaţi pot găsi toate cele sus-menţionate în a treia vineri din 2010 în faţa Casei de Cultură din Tîrgu-Mureş. Şi un amănunt preţios- demonstraţiile vor fi live, asta desigur, dacă reuşiti să scăpaţi cu viaţă din această încercare. Celor nerăbdători, le mai vând un pont. Tot în a treia vineri, dar ceva mai aproape, adică în iunie, va avea loc o repetiţie generală a evenimentului. Dacă în ciuda acestei oferte generoase, nu doriţi să fiţi lovit în moalele capului de valurile tsunamiului cultural care se repetă cu o periodicitate sinucigaşă vă ofer o alternativă. Singura dealtfel. FUUUUGIȚIIIIIII!!!!! Au terminat cu naşterea şi acum pregătesc moartea, şi apoi din nou naşterea şi ....Şi cum a cui? A

Luceafărului poeziei româneşti, a Poetului nepereche. V-aţi amintit nu-i aşa? Cum să uitaţi înălţătoarele momente din careul de pionieri şi frigul care vi se strecura după caz prin fusta plisată sau prin pantalonii din stofă neagră obligatorii? Şi cum să nu vă amintiţi de tovarăşa învăţătoare sau profesoară de română, de zelul cu care pregăteau ele momentul festiv ca să dea bine în faţa tovarăşului inspector şcolar nelipsit de la astfel de momente? Nici gând să uitaţi simpozioanele, mesele rotunde şi plictiseala imensă care le însoţea. Blugii au luat locul costumelor de pionieri, tovarăşii s-au domnit dar ...nu, modul în care ne batem joc de Eminescu, asta nu, nu s-a schimbat.

Fără a-şi pune măcar odată problema că nu fac decât să îi îndepărteze pe copii de un poet care merită cel puţin mai multă originalitate, profesorii de ieri şi cei de azi, cu excepţiile cărora îmi cer scuze, mutilează complexitatea personalităţii lui Mihai Eminescu. Devenit prizonierul unor clişee, poetul mai moare câte puţin cu fiecare comemorare. De ce nu ne bucurăm de Eminescu?