main

vezi aici toate articolele Punctul PDF

Arhivă :: Publicaţia 256/2010 :: Actualitate

Războiul centurii, nici pe departe finisat

imagine pentru  Războiul centurii, nici pe departe finisat

Asociaţia Valea Soarelui a acţionat în judecată Agenţia pentru Protecţia Mediului deoarece a emis în octombrie 2009 decizia finală privind eliberarea autorizaţiei de mediu referitoare la construcţia drumului de legătură între cartierele Cornişa şi Tudor. Dosarul înregistrat în decembrie anul trecut la Tribunalul Mureş nu a primit încă termen de judecată. Reprezentantul asociaţiei consideră atât procedura de emitere a autorizaţiei de mediu, cât şi actul administrativ ilegale.

Materialul publicat în săptămânalul Punctul în urmă cu două săptămâni, potrivit căruia proiectul de realizare a drumului de legătură între cartierele Tudor şi Cornişa din Tîrgu-Mureş are undă verde din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului, în lipsa unei opoziţii a ecologiştilor, a supărat mica, dar vocala comunitate civilă verde din municipiu.

Atât reprezentanţii Asociaţiei „Civitas Nostra", cât şi cei ai Asociaţiei Valea Soarelui ne-au atras atenţia că lucrurile nu sunt nici pe departe lămurite în ceea ce priveşte acordarea autorizaţiei de mediu proiectului drumului ocolitor.

Varga István, preşedintele Asociaţiei Civitas Nostra, ne-a asigurat că organizaţia pe care o conduce nu a primit clarificări la plângerea prealabilă înaintată în tandem cu Centrul de Resurse Juridice din Bucureşti la jumătatea lui noiembrie 2009, iar în aceste condiţii încă mai au la dispoziţie timp pentru a formula o cerere de chemare în judecată a Mediului pentru eliberarea autorizaţiei. Şeful Asociaţiei Valea Soarelui, Dan Călin Tocaciu, ne-a pus la dispoziţie o cerere de chemare în judecată prin care solicită anularea acordului de mediu. Înaintată în 18 decembrie anul trecut, la Tribunalul Mureş, cererea atacă şi răspunsul primit de la Agenţia pentru Protecţia Mediului la plângerea prealabilă formulată de asociaţie în 5 noiembrie şi înregistrată la sediul agenţiei ziua următoare. Asociaţia contestă, în plângerea înaintată instanţei, atât studiul de impact asupra mediului realizat de către specialiştii APM, cât şi actele pe care Primăria Tîrgu-Mureş, beneficiara proiectului, şi-a întemeiat documentaţia privind realizarea şoselei.

Prea mult zgomot

Astfel, Dan Călin Tocaciu arată în cuprinsul cererii de chemare în judecată că: „Am solicitat Primăriei Tîrgu-Mureş în baza Legii 544 (n.red. legea privind liberul acces la informaţiile de interes public, lege publicată în 2001) să ne pună la dispoziţie copia după certificatele de urbanism şi studiile de circulaţie. Pentru certificatele de urbanism, Primăria a refuzat să ni le transmită, iar pentru studiile de circulaţie pur şi simplu a ignorat cererea noastră". Reprezentantul asociaţiei consideră în cererea depusă la instanţă că măcar oficialii agenţiei ar fi trebuit să solicite lămuriri despre avizele emise de autorităţi – inclusiv despre certificatul de urbanism – dacă au fost sesizate aspecte nelegale în cursul procesului de consultare cu alte autorităţi şi cu publicul, aşa cum prevede art. 24 alineat 3, lit. e din Hotărârea de Guvern nr. 1076 din 2004.

De asemenea, APM este acuzată că a acceptat valori ce depăşesc cu 20-25 de decibeli limitele admise de zgomot, inducând eronat că zona prin care va trece drumul de legătură nu va fi exact în mijlocul pădurii. Şi ar mai fi multe de spus. Dar cum bănuim că în curând va fi fixat şi un termen de judecată, dacă cererea va fi considerată admisibilă, pe parcursul procesului vom avea suficient timp să ne lămurim asupra tuturor aspectelor nelegale invocate de către reclamant pentru a cere anularea acordului de mediu.

Dănuţ Ştefănescu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, nu a aflat încă de darea în judecată a instituţiei pe care o conduce. Era şi destul de dificil, ţinând cont că nu a fost fixat încă un termen de judecată. Totuşi, în eventualitatea unui proces, acesta spune că dacă nu a fost respectată procedura înainte de emiterea acordului de mediu, acesta poate fi anulat. Ceea ce va trebui însă probat.
Comisia de Avizare Tehnică, întrunită la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), a emis, în octombrie 2009, acordul de mediu privind proiectul drumului de acces spre viitorul spital regional de urgenţă. Construcţia şoselei presupune defrişarea a 8,4 hectare de pădure, fapt ce a supărat şi supără de mai bine de şapte ani asociaţiile ecologiste. Aceştia au mai susţinut după ce a fost emisă decizia că, deşi terenul apare în documentaţia depusă la APM ca făcând parte din intravilanul municipiului Tîrgu-Mureş, în realitate doar parţial suprafaţa de pădure este cuprinsă în intravilan. Iar dacă este într-adevăr cuprinsă în intravilan cum s-a făcut acest transfer, ţinând cont că, potrivit legislaţiei, acest lucru – fiind vorba despre o pădure – era interzis.

Lena Graur
2010-01-26
Actualitate
0 comentarii print
sec img
Qleste logo
Blogul lui Catalin Heghes
Agonia lui KaPlaZ