main

vezi aici toate articolele Punctul PDF

  • afacerimures.ro

Arhivă :: Publicaţia 256/2010 :: Inedit

Asfaltul cu polimeri responsabilizează autorităţile locale

imagine pentru Asfaltul cu polimeri responsabilizează autorităţile locale

Noile tehnologii în domeniul construcţiilor de drumuri reduc costurile cu 60% şi oferă o garanţie suplimentară rezistenţei la trafic. Una dintre aceste tehnologii aplicate pe plan mondial a ajuns şi în Tîrgu-Mureş. Este vorba de o soluţie cu polimeri specifici care, din noroi simplu reuşeşte să creeze o fundaţie de drum mai rezistentă decât betonul şi să ofere şi alte calităţi extrem de importante cum ar fi impermeabilitatea.

Aşa cum aminteam mai sus, o asemenea tehnologie a apărut şi în judeţul nostru. Rămâne de văzut ce vor decide autorităţile: să ne facă nouă un bine prin reabilitarea mai multor kilometri de drum pe bani mai puţini sau să protejeze societăţile de construcţii abonate la banul public şi la împărţirea caşcavalului fără a fi interesaţi de calitatea lucrărilor?

După ce am aflat de această tehnologie vă promitem că vom da un răspuns acestor întrebări imediat ce se vor finaliza licitaţiile pentru drumuri, atât la Consiliul Judeţean cât şi în administraţiile locale de pe raza judeţului.

Polimerul minune

Pentru a descrie această inovaţie am stat de vorbă tocmai cu reprezentantul din Tîrgu-Mureş a unei societăţi din Statele Unite, care a intrat de curând şi pe piaţa românească cu această tehnologie.

Este vorba de omul de afaceri Faluvegi Atilla.

După mii de kilometri de drum construiţi în toată lumea, dar mai ales în Canada şi Rusia, inovaţia s-a dovedit a fi extrem de eficientă. Din noroi adunat de pe un drum, în urma amestecului cu această soluţie rezultă un drum perfect în care nu se fac găuri. Dacă se doreşte asfaltarea şoselei respective, acesta nu va necesita un covor asfaltic mai gros de cinci cm. Costurile pe km se reduc de la 300-400 de mii de euro/km la 75 de mii, iar dacă se asfaltează, preţul ajunge la 120 de mii. Cu alte cuvinte, costul pentru un kilometru se reduce cu 60-70%.

Odată cu scăderea preţului, perioada de garanţie creşte semnificativ. Amalgamul care rezultă este impermeabil şi datorită acestei calităţi nu se fac găuri. Discutăm de zeci de ani în care şoseaua nu necesită reabilitare şi în consecinţă nici bani.

Şi mai tehnic…

Este nevoie de un utilaj tip greder, care să raşcheteze 20 de centimetri din grosimea unui drum, să se amestece cu această substanţă polimerizată şi cu apă, iar noul amestec se aşterne înapoi pe drum. În cca. 72 de ore, suprafaţa tăvălugită se întăreşte într-atât încât se poate da în folosinţă pentru circulaţie. Dacă discutăm de drumuri asfaltate, se mai toarnă un covor asfaltic de cinci centimetri.

Trebuie respectată o singură condiţie: se poate lucra numai pe perioada verii şi în zilele fără precipitaţii.

Tradus pentru cei care ne conduc, licitaţiile trebuie să fie adjudecate până în luna aprilie, pentru ca lucrările să poate fi efectuate din luna mai şi până în luna octombrie, aşa cum, de altfel, este logic şi normal.

În România, licitaţiile se organizează la începutul verii, odată cu rectificările bugetare, iar lucrările încep la sfârşitul lunii septembrie, iar asfaltarea, de cele mai multe ori, în plină iarnă şi ninsoare.


Marius Libeg
2010-01-26
Inedit
0 comentarii print
sec img
Blogul lui Catalin Heghes
Agonia lui KaPlaZ