Arhivă :: Publicaţia 257/2010 :: Actualitate

Perioada interbelică a fost una din puţinele perioade de istorie în care România încerca cu un oarecare succes să ajungă marile forţe economice europene. Într-un interviu difuzat de TVR în perioada sărbătorilor, regele Mihai spunea că în acele vremuri, pentru a accede în funcţii de demnitar, funcţii de conducere şi responsabilităţi, fiecare ins trebuia să treacă prin anumite filtre: trebuia să lucreze în respectiva instituţie un număr de ani, trebuia să capete anumite abilităţi, anumite competenţe în domeniu. Astfel, nu prea existau cazuri în care un contabil să ajungă ministru al Sănătăţii, ori un inginer ministru de Finanţe. Nu se punea problema, era ceva ieşit din comun, absurd.

Revenind la zilele noastre, săptămâna trecută Dorin Florea şi Kelemen Atilla au ieşit în conferinţă de presă cu vestea că au bătut palma, şi-au împărţit după algoritmi, doar de ei ştiuţi, instituţiile descentralizate. Aici deja putem să ne întrebăm dacă e suficient criteriul politic pentru ca nişte inşi care au anumite competenţe să ajungă să conducă nişte instituţii. Ei ne asigură că fiecare partid va face o analiză internă şi vor recruta cei mai buni oameni pentru a fi promovaţi în funcţiile obţinute, altminteri nişte poezii clasice pe care le-am mai auzit. Să le dăm crezare, în ciuda parlamentarului PD-L Server Voinescu, cel care diplomatic spunea într-una din intervenţiile sale că oricând se poate găsi un om mai bun în locul unuia deja instalat într-o funcţie.

Iar dacă începem să ieşim din casă şi să ne mai informăm, aflăm că e o întreagă vânzoleală internă în PD-L şi UDMR pentru desemnarea viitorilor şefi de instituţii descentralizate. Şi tare mi-e teamă că după ce politico-proletara dezbatere bazată pe cârdăşii, interese economice, grade de rudenie şi prietenie se va finaliza, ne vom trezi cu câteva Suzane Ganţă ajunse în nişte posturi în care vor trebui să înveţe până şi cum să-şi cheme secretara din biroul alăturat. N-am nimic cu doamna Ganţă, însă e unul din cele mai ilustrative exemple de şef de instituţie ajuns într-un scaun prea mare. Lucru care sunt convins că se va repeta şi, din nou, în anumite situaţii ne vom pune mâinile-n cap. Ceea ce, după modelul interbelic, nu s-ar fi putut întâmpla atât de uşor. Dar constat că nouă nu prea ne place istoria.