Arhivă :: Publicaţia 257/2010 :: Actualitate
Case verzi pe pereţi

„Programul de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului", pe scurt, „Casa Verde" lansat cu mult tam-tam în 2008, ar fi trebuit să contribuie în primul rând la ecologizarea mediului prin reducerea poluării, dar şi la reducerea cheltuielilor de întreţinere. Toate acestea în condiţii mai mult decât avantajoase pentru că statul se angaja să plătească 90% din costuri, restul revenind aplicanţilor.
Programul s-a împotmolit…
….nu se ştie pe unde, iar acum toată lumea, inclusiv autorităţile locale, stau cu ochii pe noul ministrul al Mediului şi Pădurilor, Borbely Lászlo, pentru precizări. „Pe noi nu ne întreabă nimeni, nu ştie nimeni nimic", a declarat Dănuţ Ştefănescu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş. Ultimele informaţii oficiale despre program au fost date în 26 noiembrie, anul trecut, când Administraţia Fondului de Mediu a publicat lista solicitanţilor aprobaţi în program (autorităţi publice). Din cele 91 de proiecte aprobate, niciunul nu este din judeţul Mureş. Avem unul respins, trimis de comuna Măgherani, care nu a depus studiul de fezabilitate şi unul amânat, Tîrgu-Mureşul, care a solicitat 4 milioane de lei.
Zero barat
Dacă instituţiile publice s-au mai mişcat, pe linia de proprietari, Casa Verde e zero barat. La Primăria Tîrgu-Mureş, de exemplu, nu a venit nimeni cu vreun proiect, de altfel nici cei de la Primărie nu sunt prea lămuriţi cu proiectul. „Încă nu sunt aprobate normele de aplicare. Nici tîrgumureşenii nu sunt informaţi prea bine în legătură cu ce înseamnă Casa Verde, înlocuirea sistemelor clasice de încălzire cu încălzire solară, geotermală şi alte resurse energetice. Ar fi util să facem o cuplare a programului de reabilitare termică cu programul Casa Verde", a susţinut Dumitru Rus, şeful Biroului Corp Control şi Relaţii cu Asociaţiile de proprietari din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş.
Mai bine reabilitare
Pe de altă parte, programul de reabilitare termică se bucură în continuare de un succes nesperat. Pe lista de aşteptare sunt înscrise deja 200 de blocuri, în condiţiile în care Primăria are în plan reabilitarea a 45 de blocuri. „Au apărut disfuncţionalităţi în relaţiile cu proprietarii în ceea ce priveşte plata părţii care le revine. Aşa că, din acest an am instituit principiul primul venit, primul servit, adică primul venit este cel care se angajează, dovedeşte că îşi plăteşte cota parte din costurile de reabilitare. Există situaţia ca asociaţia care a înscris blocul printre ultimele, să intre în programul din anul acesta pentru că a adunat anticipat nişte bani în conturile asociaţiei", a mai susţinut Rus.





