main

vezi aici toate articolele Punctul PDF

  • afacerimures.ro

Arhivă :: Publicaţia 257/2010 :: Sighişoara

Grădiniţa din Bărăgan, noul măr al discordiei între PD-L şi majoritate

imagine pentru Grădiniţa din Bărăgan, noul măr al discordiei între PD-L şi majoritate

Şedinţa Consiliului Local Sighişoara de săptămâna trecută a reaprins flacăra „iubirii" dintre grupul PD-L de consilieri şi executivul Primăriei. Cei şase democrat-liberali au introdus pe ordinea de zi a şedinţei un proiect de hotărâre privind amenajarea unei grădiniţe în actuala centrală termică din Bărăgan, care furnizează energie termică doar pentru şcoala din apropiere.

Ideea consilierilor PD-L este ca centrala să fie dezafectată, şcoala să fie dotată cu centrală proprie, iar în clădirea care este acum centrala să fie amenajată o grădiniţă. Propunerea în sine nu este o idee rea, mai ales că cei şase au anunţat că au găsit şi sursa de finanţare a acestui proiect, fondul de rezervă al Guvernului.

Pe de altă parte însă, primarul Dorin Dăneşan susţine că există un studiu în urma căruia s-a născut şi un proiect concret privind amenajarea unei grădiniţe pe un teren de un hectar nu foarte departe de zona vizată şi de PD-L. Deşi discuţia a fost deschisă, hotărârea nu a fost aprobată şi, foarte probabil, nici subiectul nu este închis definitiv.

În rest, cam toate proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi au fost aprobate de consilierii locali. Au mai fost discuţii pe marginea raportului anual al primarului Dorin Dăneşan şi pe raportul Poliţiei Comunitare, unde Ionel Gavrilă a reiterat faptul că doar 17 poliţişti comunitari nu sunt suficienţi. Menţionăm că schema de personal a Poliţiei Comunitare Sighişoara cuprinde 60 de posturi din care sunt ocupate doar 17, în principal pe motive de subfinanţare.

Chiriaşii ANL

La şedinţa de Consiliu au participat şi mai mulţi chiriaşi din locuinţele ANL. Aceştia au ajuns în pragul disperării deoarece plătesc chirii de câte 300-400 RON lunar, la care se adaugă cheltuielile cu utilităţile şi întreţinerea. În aceste condiţii nu mai reuşesc să ţină pasul şi riscă să acumuleze datorii. Problema nu este nouă. Totul porneşte de la preţul de evaluare al blocului ANL şi al fiecărui apartament în parte. La momentul construcţiei blocurilor, multe dintre investiţiile făcute au fost supraevaluate, iar valoarea finală exagerată. Acum, chiria se calculează în funcţie de valoarea de inventar a construcţiei, deci peste puterile financiare ale familiilor care locuiesc acolo. Chiriaşii s-au unit în jurul unui avocat şi vor începe o serie de demersuri pentru a găsi soluţii de reducere a chiriilor.

Tot în cadrul şedinţei s-a analizat solicitarea Fundaţiei Centrul Creştin Social Medical de Zi, prin care aceasta cere includerea în bugetul local pe anul 2010 a sumei de 250.000 de lei ca ajutor din partea administraţiei.

Atât consilierii, cât şi executivul au căzut de acord să fie declanşată o anchetă socială pentru a se evalua cât mai corect necesarul de finanţare al acestui Centru, suma solicitată fiind considerată una destul de „serioasă".


Istrate Manu
2010-02-03
Sighişoara
0 comentarii print
sec img
Blogul lui Catalin Heghes
Agonia lui KaPlaZ