Arhivă :: Publicaţia 258/2010 :: Nervii noştri

Săptămâna trecută am reuşit să fac mai multe fapte bune, lucru pentru care mă simt bine. Şi nu vreau să mă laud cu asta, ci vreau să mulţumesc public celor care m-au ajutat. Nu o să dau nici numele lor pentru că nu pentru asta au făcut gestul. Vreau doar să le mulţumesc public.

Buuun. Acu’ una din trafic. Mergeam eu, ... aşa .... la deal ... spre Maternitatea Veche, pe jos, pe strada Artei, ziua în amiaza mare. Şi pentru că trotuarele sunt ale nimănui, acoperite cu un strat serios de gheaţă, a trebuit să ies pe stradă pentru a urca dealul. Şi pentru că am ieşit pe stradă am făcut şi o poză cu taxiurile staţionate pe strada Artei. Iar fotografia arată foarte clar că acest oraş este oraşul nimănui, sau mai exact al oricui vrea să stea în mijlocul drumului fără să-l sancţioneze cineva pentru că încalcă legea. Taxiurile stau până-n mijlocul drumului, pe două coloane, fără probleme. Dar pentru că eu am staţionat vreo 5 minute pe un trotuar de pe Gheorghe Doja, doar cât să las un document la o firmă, m-am trezit instantaneu cu sancţiunea pe parbriz.

Vă dedic, dragi Poliţişti comunitari melodia de la Paraziţii „De ziua ta" şi vă rog să mă credeţi că refrenul se potriveşte foarte biiinnneeee cu ceea ce îmi doresc eu acum: „să xxxx xxxx de ziua ta!" Lol ce-mi place melodia asta ... e un fel de lait motiv al acestei rubrici.

Daaaar, pentru că întotdeauna este şi un „dar" când am coborât pe strada Artei, am retrăit momente din copilărie. Gheaţa pe care o spurcam la urcare, o divinizam la coborâre: uuuuhhhhhhuuuuuuu ce mishtoooo .... Am căzut, m-am dat pe gheaţă, m-am învârtit, mi-am julit mâinile în disperarea de a mă opri, suuuuppeeeerrr!!!! Nu ştiu dacă mă credeţi sau nu, dar când am ajuns jos, am mai urcat dealul odată şi iar m-am dat pe „derdeluş". Ca un copil...