Arhivă :: Publicaţia 259/2010 :: Învăţământ
Învăţământul sub lupa UDMR

„Se preconizează ca instituţiile educaţionale să fie descentralizate nu numai din punctul de vedere al administrării, ci să fie descentralizate şi deciziile privind numirea directorilor, angajarea cadrelor didactice sau alte decizii legate de funcţionarea şcolii, inclusiv programa şcolară, prin înfiinţarea unor consilii de conducere în care ar fi prezenţi reprezentanţii consiliilor locale, cadrelor didactice şi reprezentanţii părinţilor. Va fi, după părerea mea, măsura cea mai importantă în ceea ce priveşte reforma în învăţământ", a spus liderul UDMR Márko Bela. Ideea a fost lansată vineri, în urma unei consfătuiri între factorii decizionali ai UDMR din Guvern şi din teritoriu, care s-a desfăşurat la Casa Berandy.
Printre problemele discutate s-a numărat şi cea legată de finanţarea învăţământului şi în cadrul ei problema claselor şi şcolilor cu predare în limba maternă. Liderii Unionali susţin că există îngrijorări legate de o abordare egalitaristă a problemei învăţământului, ceea ce ar putea duce la desfiinţarea unor clase cu predare în limba maghiară. De aceea, mai spunea liderul UDMR, e nevoie de o abordare diferenţiată, o discriminare pozitivă. De pildă, dacă se desfiinţează o clasă sau o şcoală cu limbă de predare în maghiară să existe o variantă de transfer tot la o clasă cu predare în limba maghiară. Dacă nu, atunci să existe posibilitatea funcţionării unor clase chiar dacă nu se atinge numărul minim de elevi.
Se vrea reforma învăţământului
Proiectul legii învăţământului se va rediscuta în cadrul Guvernului, întrucât Curtea Constituţională a respins legea Educaţiei adoptată cu asumarea răspunderii în septembrie 2009. Punctul de pornire va fi tot textul legii, care a fost respinsă de Curtea Constituţională, însă textul noului proiect va fi definitivat în urma unei dezbateri publice.
Vineri s-a discutat cadrul legal, privind învăţământul în limba maternă, dar nu numai, întrucât liderii Uniunii susţin că o reformă a învăţământului este necesară şi va fi în interesul tuturor. Discuţia de vineri pe tema finanţării învăţământului şi a descentralizării a fost prima de acest fel în formula extinsă cu factorii decizionali de la centru şi din teritoriu, însă Marko Bela mai spunea că acest tip de întâlniri vor fi reluate periodic pentru a fi puse în discuţie şi alte teme legate de învăţământ.





