Arhivă :: Publicaţia 260/2010 :: Auto
Rabla pas cu pas

Potrivit declaraţiilor ministrului Mediului Bórbély Lászlo, programul „Rabla" destinat autoturismelor va demara anul acesta în jurul datei de 20 februarie, în timp ce pentru tractoare termenul de debut este programat cu o lună mai târziu.
Vorbind despre cel pentru autoturisme, programul aduce în acest an o serie de noutăţi importante. De pildă, maşinile vechi vor fi predate la Remat, iar în schimbul lor se vor primi tichete valorice de 3.800 de lei. Tichetele sunt transmisibile, iar la achiziţionarea unei maşini noi se pot folosi până la trei astfel de tichete. Se poate ajunge astfel la reduceri de preţ la achiziţia unui automobil nou de 11.400 de lei, nepunând la socoteală eventualele reduceri oferite de dealerii de autoturisme. O altă noutate, mult aşteptată pe piaţă, era extinderea programului şi la persoanele juridice. Aici s-a fixat o limită de 200.000 de euro pe an de care poate beneficia fiecare agent economic.
Paşii care trebuie urmaţi…
…sunt destul de simpli. Primul este acela în care proprietarul de automobil vechi duce maşina la centrele Remat autorizate, de unde primeşte un certificat de distrugere a autovehiculului uzat, precum şi tichetul valoric. Cei de la Remat sunt obligaţi în această primă etapă şi să verifice autenticitatea documentelor maşinii.
Următorul pas este radierea vehiculului din circulaţie. Pentru acest lucru, proprietarul trebuie să se prezinte la Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, aflat în subordinea Prefecturii. Aici trebuie să predea certificatul de înmatriculare al maşinii şi cel de distrugere primit de la Remat şi să primească certificatul de radiere.
Al treilea pas presupune înscrierea pe listele unui producător sau importator validat. Lista acestora este disponibilă pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu la adresa www.afm.ro, listă pe care se regăsesc majoritatea producătorilor şi importatorilor de maşini din România. Aici se constată şi îndeplinirea condiţiilor de accedere la program, se verifică autenticitatea documentelor, pentru ca mai apoi proprietarul să primească o notă de înscriere.
Ultima etapă…
…este cea de achiziţionare efectivă a unui automobil nou, pentru care proprietarul poate opta, în funcţie de modelele disponibile. De notat de asemenea că diferenţa de bani se poate achita atât cash, cât şi folosind instrumente financiare. Se poate folosi inclusiv leasingul financiar, caz în care factura eliberată de distribuitor va cuprinde şi datele de identificare a societăţii de leasing.
Pentru acest an bugetul aprobat de Guvern pentru derularea programului este de 228 de milioane de lei noi. La această sumă se adaugă încă 100 de milioane, bani din care se va finanţa programul paralele destinat maşinilor agricole. Toate informaţiile necesare celor care doresc să se înscrie într-unul din cele două programe se găsesc la adresa de internet www.afm.ro





