Arhivă :: Publicaţia 260/2010 :: Editorial
Dau banul, dar pentru ce?
De ce dăm milioane de euro anual pe drumuri, deszăpeziri şi alte marafeturi rutiere dacă primăvara şi toamna se poartă oricum craterele, iarna nămeţii şi mizeria lăsată de nisipul şi praful amestecat cu sare, iar vara – praf cât poţi înghiţi?
Răspunsul e atât de simplu, pentru administraţiile locale şi atât de complicat pentru noi.
Pentru prima categorie, e deja un fapt obişnuit al ultimilor 20 de ani că din drumuri ies cei mai buni bani pentru buzunarul propriu. O găşcuţă de interese îşi ia anual cota de 10-20 % din banii de drumuri. Aici se mai adaugă şi profitul pe care trebuie să şi-l ia firma pentru ca în caz de nevoie proprietarul să aibă de unde subvenţiona propria afacere. Şi rămânem cu un minus de 20-40% sau aş îndrăzni să spun chiar jumătate sau 60% din banii de drumuri cheltuiţi pe altceva decât pe asfalt, bitum, nisip, muncitori, TVA etc.
Bineînţeles că în aceste condiţii de lucrări proaste, niciun constructor din lumea asta nu dă o garanţie mai mare de 24 de luni (doar fiecare ştie ce a turnat în groapă), dacă o dă şi pe aceea – doar în cazurile în care lucrarea se numeşte de reabilitare sau reparaţii capitale şi nu de plombare sau întreţinere când garanţia nu depăşeşte un an şi în cele mai multe situaţii şase luni.
Pentru noi, contribuabilii, în schimb această poveste e complicată. Pe mulţi nu ne interesează unde se duc banii noştri, obişnuiţi fiind să îi câştigăm prea lejer sau dimpotrivă să îi câştigăm prea greu şi să nu mai avem timp şi chef să ne preocupăm să îi tragem la răspundere pe cei cărora le-am dat votul pentru a ne administra oraşul aşa cum şi-ar administra propria casă.
Mulţi dintre noi ne-am obişnuit să dăm din mâini a lehamite, las’ că îi bine şi aşa, bine că s-a făcut totuşi ceva. Mulţi dintre noi preferă să se plângă prin baruri sau acasă printre prieteni sau cunoştinţe şi după ce şi-au spus oful, se liniştesc şi gata cu marea frondă.
Plecând de la aceste premise, mi-aş dori ca în acest judeţ, să nu fim doar nişte persoane „care marcă banul" odată, de două ori sau chiar de 12 ori pe an, depinde despre ce taxe şi impozite vorbim, ci să fim activi – să cerem să facem parte din comisiile de licitaţie şi de recepţie, să participăm la întocmirea planului de reabilitări, reparaţii sau întreţinere străzi, dar nu numai, să decidem şi noi ce se întâmplă cu banii noştri. Pare utopic, dar din fericire nu cred în lucruri imposibile.
