Arhivă :: Publicaţia 261/2010 :: Luduş - Iernut

Szekeres Adél, licenţiată în istorie, specialitatea „Istoria României" a fost preocupată de-a lungul carierei de dascăl de educaţia generaţiilor de elevi, iar după pensionare de studiul şi cercetarea trecutului istoric al oraşului său natal, Luduş. Temele sale de cercetare, apreciate atât în ţară, cât şi în străinătate au fost recompensate cu premii şi se referă la trecutul istoric al comunităţii.

După ce oraşul Luduş a sărbătorit în anul 1977 şase secole de atestare documentară, cercetările ulterioare au scos din memoria arhivelor un document care „îmbătrâneşte" oraşul cu 44 de ani. În documentarea sa, Szekeres Adél a constatat că în secolul XIX, trei au fost personalităţile care au prezentat în lucrările lor date legate de istoria Luduşului şi a împrejurimilor sale. Dintre aceştia, Kemeny Jozsef   (1795-1855) din Luncani a deţinut o impresionantă colecţie de cărţi vechi, documente, diplome, scrisori şi acte de proprietate din secolele XII-XVI. Între cele 3.426 de documente, originale sau în copie, se află şi documentul din anul 1333 care se referă la Luduş. Actul respectiv a fost publicat de Orbán Balázs

în monumentala sa lucrare în şase volume „Descrierea secuimii" editată la Budapesta în anul 1871. Actul a fost copiat de pe originalul aflat în arhivele Capitulului Conventului de la Cluj – Mănăştur. În ceea ce ne priveşte, numele „Ludas" a fost amintit pentru prima oară în anul 1333, cu ocazia delimitării hotarelor dintre comunele Sînger şi Bogata în prezenţa Capitulului Ardealului. Originalul Diplomei din 1333 se găseşte la Biblioteca Széchenyi din Budapesta, iar originalul Diplomei din 1377 se găseşte la Arhivele Statului din acelaşi oraş. Szekeres Adél spune că ambele instituţii i-au trimis copii ale documentelor redactate iniţial în limba latină şi traduse în limba maghiară. După apariţia acestui nou document, istoria oraşului Luduş s-a modificat. Oare, ce va urma?