Arhivă :: Publicaţia 261/2010 :: Editorial

E mare, înfofolit şi se mişcă de parcă ar înota într-un butoi cu miere. Îmi înghesuie în palmă moneda de cincizeci de bani şi îşi păstrează hârtia de un leu. Îi dădusem bani ficşi şi nu înţelegeam de ce făcuse toată manevra asta şi nici ce îmi şopteşte conspirativ rotindu-şi ameţitor ochii căscaţi şmechereşte. „Biletul, biletul să mi-l daţi înapoi", zice apoi răspicat şi îmi întinde cu grijă bucata de hârtie ce pare obosită, aşa ...ca şi cum mai trecuse deja prin câteva mâini. Mă lipesc de geamul autobuzului şi molfăi încet în gând întreaga întâmplare. Văd apoi o doamnă care se ridică de pe un scaun din faţă, se dezechilibrează discret, îşi ajustează geanta care îi coborâse pe umăr, se întoarce spre vânzătorul mare şi gras şi molâu, îi întinde un bilet apoi coboară încet. Îl privesc cu o curiozitate pe care nici măcar nu încerc să mi-o ascund şi văd atârnându-i de gât un ecuson pe care scrie mare CONTROLOR. Îmi dă zâmbetul pe afară: ha,ha, ha. Ăsta face „trafic" cu bilete şi se controlează el pe el. Şi cred că aş fi uitat toată povestea, dacă astăzi n-aş fi păţit-o din nou. Alt autobuz, alt vânzător de bilete, de fapt un şofer vânzător de bilete, aceeeaşi poveste, mă rog...aproape. „Să îmi daţi biletul înapoi". „Da, şefu!"i-o trântesc în gând, prea siderată ca să mă pot revolta, indigna, înjura. Omul mă urmăreşte prin oglinda retrovizoare. Aproape de destinaţie, mă apropii, îmi scotocesc buzunarele. „Nu mai ştiu care e!" mă scuz eu întinzându-i nu unul ci două bilete. „Daţi-le aici pe amândouă". Sar pe trotuar şi în timp ce autobuzul se pierde în viermuiala oraşului îmi zic că faţă de cel mare, înfofolit şi molâu, care îmi înapoiase „serviciul", reţinându-şi doar trei sferturi din preţul biletul, ăsta era deja cu două trepte mai sus pe scara găinărilor. Îmi luase toţi banii şi două bilete. Dar îmi meritam soarta. Aşa cum şi-o merită şi cei de Transport Local.