Asociația Little People lansează pe 3 Octombrie „Ziua Curajului” în cadrul campaniei “Cine​ ​e​ ​Leul​ ​tău​ ​curajos”?


„Începe să faci tot ceea ce poți face sau visezi că poți face. Curajul conține geniu, putere și
magie.” spunea Johann von Goethe și aceste valori încearcă să le insufle copiilor bolnavi de
cancer echipa Asociației Little People. De aceea s-a hotărât să decreteze o zi specială a
curajului în cadrul campaniei “Cine e leul tău curajos?” campanie care vorbește și
promovează curajul prin intermediul poveștilor despre curaj.

Asociația Little People luptă împotriva cancerului la copii și tineri adulți, prin încurajarea și
sprijinirea terapeutică a acestor pacienți, militarea continuă pentru prevenție prin încurajarea
familiilor cu copii sau adolescenți de a merge la doctor pentru consult la orice semne ale
bolii.

Proiectul „Ziua Curajului” va avea loc pe data de 3 octombrie 2017, concomitent în 6 orașe
ale țării, București, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. De asemenea, la
București va avea loc și o conferință de presă, începând cu ora 11:00, în centrul de industrii
creative „The Institute”, strada Știrbei Vodă 104-106, București, pentru a marca această zi.
Demersul face parte din campania „Cine e Leul Tău Curajos?” în cadrul căreia oamenii au
fost invitați să se implice și să își împărtășească online propriile povești despre curaj.
Campania desfășurată pe site-ul www.leulcurajos.ro a reușit până acum să strângă multe
astfel de povești. Acestea sunt adunate și dăruite ulterior copiilor din 9 centre oncologice
pentru a le da forța să-și depășească boala și să se bucure de viață. Credem că orice barieră
poate fi depășită atunci când crezi dincolo de limite, și atunci când ai sufletul puternic ajutat
de “lei curajoși” întâlniți în cale. Lucrurile bune vin în momentele în care suntem capabili să
le înțelegem și să le apreciem la adevărata lor valoare.

De Ziua Curajului, voluntarii organizației aflați în locații din inima acestor orașe vor încuraja
oamenii să își împărtășească propriile povești despre curaj, în formă scrisă sau filmată,
anonim, sau în mod asumat. De asemenea, copiii vor fi invitați să deseneze ce este pentru
ei Leul Curajos, simbolul campaniei, iar desenele lor vor ajunge la micuții pacienți. Leul
Curajos a devenit în scurt timp un real simbol al organizației, el reprezentând la început un
simbol al programului de intervenție psihosocială “Nu Mi-e Frică!” dezvoltat împreună cu Lidl
România.

În cadrul campaniei, o serie de persoane publice au dorit să se alăture cauzei, astfel că
până acum și-au manifestat susținerea Simona Pătruleasa și Vizi Imre, iar lor li se vor alătura
și alte vedete cunoscute de publicul larg. Ei și-au împărtășit propriile povești despre curaj
pentru a transmite mesajul de susținere a acestor copii la cât mai mulți oameni. De
asemenea, fotografiile vedetelor folosite în campanie vor ajunge tot la tinerii pacienți.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.