„Asta-i Sara de Crăciun”

DSC04643Ediția a IV-a a Festivalului Interjudeţean de Datini şi Obiceiuri de Crăciun a fost aşteptată cu nerăbdare nu numai de numeroşii spectatori care au fost prezenţi la Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” Luduş, dar şi de tinerii artişti care au urcat pe scenă cu emoţia pură care s-a transmis şi dincolo de rampa scenei.

În acest an, organizatori au fost Primăria şi Consiliul Local, Casa de Cultură, director Dorin Grama şi gruparea „Plaiuri luduşene” condusă de Mariana şi Petru Pop, maeştrii coregrafi ai Ansamblului „Ardealul” Luduş.

Pe scenă, patru judeţe

După ce, în timpul anului, ansamblurile folclorice participă în ţară şi în străinătate la Festivaluri Folclorice, la sfârşit de decembrie, în preajma sărbătoririi Naşterii Domnului, micii artişti stau pe lângă case şi ne colindă, ne cântă şi ne încântă cu mai noi sau mai vechi colinde şi obiceiuri tradiţionale.
Importanţa Festivalului a fost relevată de părintele protopop Lucian Voşloban, de primarul Cristian Moldovan, de Petru Pop care au prefaţat manifestarea culturală şi de prezentatorul spectacolului, Septimiu Pop.
Duminică a fost prezent la Luduş Ansamblul Folcloric „Purtata Mediaşului” condus de coregraful Gheorghe Neagu care spune că din anul 1979 Ansamblul a prezentat doar folclor autentic şi tradiţional românesc.
Cu o vechime mai mică, „Cununa de Sânzâiene” din Dipşa-Bistriţa Năsăud, condusă de Nicu Corci, a prezentat colinde pregătite de părintele Liviuţ Tătar.
De la Zau de Cîmpie au venit colindătorii pregătiţi de Mariana şi Petru Pop care au prezentat un obicei mai vechi, „Capra” şi colinde tradiţionale.
Cu mai multe grupe de vârstă „Ardealul” din Luduş a prezentat colinde şi „Turca”. Părintele Vasile Iagăr din Iernut a venit cu doi colindători talentaţi, Roxana Iagăr şi Rareş Măcinică, apoi Grupul „Sândeana” din Sănduleşti-Cluj, pregătit de prof. Vasile Sin a prezentat colinde româneşti şi „Mulţămite” în frumoase straie populare. La final, Grupul de colindători „Ardealul” din care au făcut parte Carmen, Roxana şi Septimiu Pop, Delia Molnar, Ovidiu Nechita, Mariana Mărginean, Sergiu Iacob şi Margareta Blaj au interpretat colinde româneşti.
La succesul acestei ediţii au contribuit şi sponsorii: Primăria şi Consiliul Local Luduş, Rodica şi Iosif Mocan, Alexandru Şoiom, Ioan Lăpuşan şi Marius Bologa.

Ioan A. Borgovan

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.