Astra Film Festival 2014 la Sibiu!

Turnul Sfatului - 12,8x19 cm     Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival se va desfăşura în perioada 6 – 12 octombrie 2014.
1.400 de filme din 90 de ţări au fost înscrise în 2014 la Astra Film Festival, din care 120 de filme din 40 ţări au fost selecţionate în programul oficial.

Secţiunile festivalului

Astra Film Festival 2014 are patru secţiuni competiţionale. Secţiunea Internaţional adună cele mai recente filme din toată lumea, cu semnăturile unor autori precum Frederick Wiseman, Michel Gondry sau Corneliu Porumboiu. Filmele din secţiunea Europa Centrală şi de Est abordează subiecte care definesc identitatea regiunii şi redau realităţi necunoscute uneori chiar şi între ţările vecine. În secţiunea Student intră în competiţie producţii ale tinerilor autori din marile centre universitare din Geneva, Manchester, Londra, Munchen, Budapesta, Bucureşti sau San Antonio de los Banos (Cuba. Cele mai recente producţii româneşti, realizate în ultimul an, sunt proiectate în premieră în secţiunea România. Alături de secţiunile competiţionale, o serie de programe speciale întregesc programul ediţiei din 2014 a Astra Film Festival.
Astra Film Festival este promotorul filmului documentar şi a adus pe marile ecrane cele mai noi producţii româneşti şi internaţionale, încă din 1993. AFF este festivalul care a popularizat filmul de non-ficţiune în România şi a adus în dezbatere publică realităţi umane de actualitate. Bazându-se pe succesul răsunător şi impactul cultural şi social al documentarelor realizate în ultimii ani, numărul curent al publicaţiei Sight and Sound, editată de British Film Institute, a realizat un top al celor mai bune documentare din toate timpurile, prin votul a 340 de regizori, programatori, critici şi teoreticieni avizaţi în domeniu. Clasamentul este disponibil aici: www.bfi.org.uk/sight-sound-magazine/greatest-docs

Programul
Programul ediţiei din 2014 aduce pe marele ecran, la Sibiu, cele mai importante producţii de cinema documentar. Faptul că filme din ediţiile anterioare, precum The Act of Killing, Leviathan, West of the Tracks, Belovy sau Titicut Follies se regăsesc în topul primelor 30 de documentare în sondajul celor de la British Film Institute demonstrează încă o dată că Astra Film Festival a contribuit la consacrarea cinemaului documentar în România şi în lume.
”Prin profilul programelor sale, Astra Film Festival se înscrie în topul evenimentelor de cinema documentar contemporan. Contribuţia sa la reconsacrarea genului, de-a lungul celor 21 de ani, este recunoscută şi incontestabilă. Sondajul celor de la British Film Institute vine ca o confirmare a faptului că în prezent focusul breslei de cinema se extinde în egală măsură atât spre filmul de ficţiune, cât şi spre cel documentar.”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.

Organizatori şi sponsori
Astra Film Festival 2014, Festivalul Internaţional de Cinema de la Sibiu este organizat de Astra Film – CNM Astra şi Fundaţia Astra Film.
Cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, Centrul Naţional al Cinematografiei, Ministerul Culturii, Uniunii Europene prin programul Creative Europe – Media
Parteneri: Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Centrul Ceh, Fundaţia pentru Parteneriat, Consulatul General German Sibiu
Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu
Parteneri media: HBO, TV5 Monde, HotNews, Revista 22, Dilema Veche, Cinemagia, Decât O Revistă, Caţavencii, LiterNet, CinemaRX, Art Act Magazine, Port.ro, The ONE, CineFan, TOTB.ro, Sub 25, Vice, Filmtett, Ginger Group, Film Reporter, CinEuropa, Magic FM, Zile şi Nopţi, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%

print
Share