Atelier pentru copiii deosebiți

Atelier pentru copiii deosebiți

atelierVineri 22 martie s-a inaugurat Atelierul Provizoriu de Terapie Ocupaţională al Asociaţiei Catharsis. Atelierul este realizat de Asociaţia părinţilor şi a susţinătorilor legali ai persoanelor cu dizabilităţi psihomotorii şi locomotorii. Atelierul se află în cartierul 1 Decembrie 1918 bl. 46 V5 la parter. Centrul se doreşte a fi o primă etapă în sprijinul copiilor cu dizabilităţi pe drumul integrării sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii.

Primarul Sorin Megheșan le-a promis părinților tot sprijinul administrației locale, plata chiriei fiind suportată în prezent de Primăria municipiului Tîrnăveni. ,,Un simplu cuvânt, ,,mama”, rostit de un copil cu nevoi speciale, înseamnă de mii de ori mai mult. Să îi mulțumesc că i-a adus pe lume, pentru că acești copii ne învață să iubim cu adevărat! Și poate aceasta este cea mai importantă lecție a vieții! Le mulțumesc celor de la Asociația Catharsis că mi-au oferit posibilitatea de a înțelege mai bine ce înseamnă să fii părinte. Și mai mult decât atât, ce înseamnă să fii părinte erou!”, le-a transmis primarul Sorin Megheşan părinţilor aflaţi de faţă.

,,Toţi copiii sunt speciali, deosebiţi în ochii părinţilor, dar numai cei care au în familie un copil cu handicap poate aprecia semnificaţia acestor cuvinte, cu atât mai mult cu cât din păcate societatea românească încă nu se preocupă suficient pentru integrarea lor, pentru acceptarea lor ca fiind egali cu noi. Pe lângă greutăţile de zi cu zi, de multe ori trebuie să ne luptăm şi cu mentalitatea unora în ceea priveşte aceşti copii. Trebuie să învăţăm, şi să-i învăţăm pe ceilalţi, că nu de milă şi compasiune au ei nevoie, ci de mai multă înţelegere din partea noastră”, a declarat preşedinta Asociaţiei Catharsis, Lenuţa Begher.

Obiective

Atelierul s-a organizat şi cu sprijinul unor campanii de presă la care au contribuit ziarul Punctul, portalul Tirnaveni.ro şi radio Poliglot FM. Asociația dorește să îi ajute pe copiii cu dizabilități să se descurce în viață prin propriile puteri. În viitor Asociația Catharsis își dorește un spațiu mai mare cu curte și grădină și materiale necesare amenajărilor și inițierii în muncă a acestor persoane cu dizabilități, în funcție de posibilitățile fiecăruia.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.