Au trecut nouă ani (?!)…

ioan borgovanDa, incredibil, au trecut nouă ani de la întâlnirea mea cu PUNCTUL și cu oamenii săi alături de care sunt prezent aproape de un deceniu. E mult, e puțin? Nu știu și nu știți nici dumneavoastră, cititorii fideli care ne-ați urmărit în timp. În ceea ce mă privește, au trecut peste mine mai mult de 400 de săptămâni la PUNCTUL, mai mult de patru sute de apariții publice în care am prezentat realitățile unui crâmpei de țară.

Primul meu contact cu PUNCTUL s-a întâmplat prin achiziționarea de la chioșc al unui exemplar dintr-o publicație nouă și, recunosc, ciudată. Pagini multe, fascicule A, B, C, D, pagini în engleză și germană, era o apariție inedită și insolită în peisajul editorial al anilor 90. Chiar dacă în acea perioadă scriam pentru un cotidian local, citeam cu interes săptămânalul acela, PUNCTUL, care aducea o adiere plină de parfumul tinereții în mass media locală. Semnau atunci Sorin Simion, Răzvan Cirezaru, Vali Russu, Claudiu Oros, Raluca Maria Creț, Korpoș Ioan, Vasile Muntean, Florin Chiorean, George Lupea, Horea Soporan, inegalabila și regretata Sorina Bota, Alexandra Borzoș și încă mulți alții care au avut o apariție meteorică prin redacție și de care, îmi cer iertare, nu îmi mai amintesc.

Au fost băieți și fete talentați care au contribuit fiecare după posibilități, la multe succese care au culminat cu premiul acordat PUNCT-ului de Clubul Român de Presă.

În ceea ce mă privește, am apărut în redacția din strada Koteleș Samuel după o discuție cu Marius Libeg și Galna Zoltan, o discuție după care, sunt sigur, nu era nimeni optimist în ceea ce privea colaborarea ulterioară. După întâlnirea de la Luduș, a urmat prezentarea mea, într-o zi de vineri, la ședința de sumar. Privesc în oglinda amintirilor și mă văd intrând în sala mare a redacției. A fost un șoc pentru mine, așa cum a fost și pentru viitorii mei colegi. Pe canapeaua de lângă intrare era ”bosul” Cristian Teodorescu, oarecum mirat de intrarea mea. ”Ce doriți domnu?” m-a întrebat. În încăpere erau o mulțime de tineri care priveau cu oarece interes un ”nene” care părea rătăcit acolo și atunci salvarea mea a venit din partea lui Marius care a făcut prezentările și a dat explicațiile necesare în ceea ce privește persoana mea. Erau necesare acele precizări pentru a nivela oarecum marea diferență de vârstă dintre noi. De altfel, puteam spune că eu făceam cât cei doi directori la un loc. În ceea ce privește vârsta, desigur.

Acum, după nouă ani de colaborare, PUNCTUL și colegii mei au rămas la fel de tineri și de talentați, iar eu, recunosc, m-am maturizat alături de ei și aștept cu încredere aniversările următoare alături de cititorii fideli.

Ioan A. Borgovan

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.