Aurel Bucur pune degetul pe rană, la Praid

Salina-PraidDirectorul Societății Naționale a Sării SALROM, Aurel Bucur, a declarat sâmbătă, la Praid, că există întârzieri în semnarea contractului cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), iar lucrurile trebuie urgentate, pentru că iarna a început.

,,Din păcate, suntem în întârziere de a semna contractul cu CNADNR. Spre surprinderea mea; din nefericire, autoritățile române au avut ceva schimbări în cadrul conducerii CNADNR și, deși m-am întâlnit de câteva ori în luna august și în luna septembrie, suntem deja în luna octombrie și nu avem un contract încheiat. Va avea loc negocierea la bursă pe 7 octombrie, sperăm să încheiem contractul și să recuperăm timpul pierdut”, a afirmat Aurel Bucur, în cadrul unei întâlniri cu presa pe care a avut-o la sediul Salinei Praid.

Directorul SALROM și-a exprimat speranța că va exista o colaborare bună cu CNADNR, în condițiile în care a crescut cantitatea de sare solicitată, de la 250 de mii la 400 de mii de tone.

,,Avem niște capacități de derulare și niște cantități pe care nu putem să le depășim, cu toate eforturile supraomenești pe care am vrea să le facem. Totodată, a crescut cererea cantității de sare de către CNADNR de la 250 mii de tone la 400 de mii de tone pentru acest sezon, probabil impulsionați și de anunțul meteorologilor că va fi o iarnă foarte grea. Sper să facem față. Noi avem peste o sută de mii de tone depozitate deja în cele șapte saline ale noastre, dar va trebui să ne mișcăm foarte repede și sper să am tot sprijinul și colaborarea celor de la CNADR”, a spus Aurel Bucur.

El a punctat că, din fericire, partenerii tradiționali din Ungaria și Slovacia și-au făcut deja stocuri de sare, o întârziere fiind semnalată doar în semnarea contractului cu partenerii din Serbia.

,,Avem o situație relativ fericită, pentru ca vecinii noștri din Ungaria și Slovacia, principalele două țări învecinate care sunt deszăpezite cu sare din România, și-au făcut deja stocuri – 50 de mii de tone în Slovacia, 50 de mii de tone în Ungaria. Din păcate, în Serbia, alt partener tradițional, s-a purces târziu la demararea încheierii contractelor. (…) Dar sperăm totuși să depășim aceste sincope. Am în vedere că noi ne-am pregătit, având istoricul anilor precedenți, unde la Salina Praid, spre exemplu, erau cozi interminabile, de la 80 de camioane în sus, anul acesta sperăm să nu mai avem”, a precizat directorul SALROM.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.