Auschwitz – Birkenau. Memoria asasinatelor în masă

 evrei, nazismPatru ore în fostul lagăr de exterminare Auschwitz – Birkenau sunt suficiente pentru a-ţi zgudui toată credinţa că omul este o fiinţă superioară, înzestrată cu raţiune. Mai degrabă s-ar aplica „homini hominis lupus”.

În 9 octombrie, în România, comemorăm Ziua Holocaustului. Acum 71 de ani, Guvernul condus la acea vreme de mareşalul Ion Antonescu aproba deportarea evreilor în Transnistria. În jur de 400 de mii de oameni – în principal evrei şi romi – şi-au pierdut viaţa în pogromurile de la Iaşi, în ghetourile din Moldova şi în lagărele morţii din Transnistria de azi. La acea dată, Tîrgu-Mureş era cuprins în Ungaria în urma Dictatului de la Viena din 1940. Evreii de aici au luat drumul lagărelor din Europa de Vest, în principal la Auschwitz – Birkenau, în Polonia.

În această toamnă am ajuns în fostul lagăr al morţii Auschwitz-Birkenau.

Auschwitz…

Lagărul de exterminare de la Auschwitz, o fostă unitate militară poloneză, transformată în lagăr de concentrare pentru deţinuţii politici polonezi a fost cel mai mare cimitir din cel de-al doilea Război Mondial. Naziştii au ales această localitate pentru că avea deja clădirile şi era un important nod de cale ferată, astfel că în perioada deportărilor garniturile de tren cu evrei, romi, ruşi şi polonezi puteau ajunge fără probleme la destinaţie. Din 1942, Auschwitz avea să devină un lagăr al morţii, după ce grupul de generali nemţi au „gândit” soluţia finală în problema evreiască – Die Endlösung der Judenfrage. Fiecare vagon aducea în jur de 80 de persoane care călătoreau precum vitele – în frig, caniculă, fără bucate şi fără să aibă un loc unde să îşi facă nevoile. Mulţi mureau pe drum din cauza foamei, a lipsei de apă şi a frigului sau căldurii insuportabile.

Înainte de a ajunge la celebra poartă deasupra căreia stă scris, cinic, ,,Arbeit macht frei” – Munca te eliberează, vezi cele două şiruri de gard din sârmă ghimpată, străbătută de curent electric – 360 de volţi, în anii celui de-al doilea Război Mondial. Oamenii deportaţi erau întâmpinaţi de o orchestră – alcătuită tot din deţinuţi – care cânta marşuri. Era o metodă uzitată de nazişti pentru a-i putea număra. Urma apoi selecţia. Persoanele vârstnice, copiii, femeile şi bărbaţii erau despărţiţi. Oamenilor li se luau hainele şi încălţămintea, valizele şi toate obiectele casnice şi de uz personal şi primeau în schimb o cămaşă gri cu dungi albastre, din denim şi saboţi de lemn. De asemenea, deţinuţii erau raşi în cap.

Camere de gazare

Mulţi – cei care nu erau capabili de muncă – ajungeau direct la camerele de gazare – duşuri cum le denumeau naziştii, iar trupurile le erau apoi arse în crematorii de către deţinuţii evrei ce alcătuiau Sonderkommando şi sperau la un tratament mai blând în lagăr. La Auschwitz, în una dintre camerele de gazare pe care le-am vizitat puteau fi ucişi în acelaşi timp 800 de persoane în cel mult o jumătate de oră. Primul test cu Zyklon B, un pesticid ce avea în componenţă cianură – a avut loc în decurs de două zile, spun ghizii de la Auschwitz, pentru că nemţii nu ştiau câte granule ar fi trebuit să folosească.
Senzaţia era de sufocare, iar oamenii încercau să supravieţuiască urcându-se unii peste alţii pentru a ajunge la gurile de aerisire din tavan. Guri prin care ajungea însă gazul. Aceasta este explicaţia faptului că atunci când Sonderkommando veneau să „cureţe” locul erau întâmpinaţi de o privelişte morbidă – o piramidă de cadavre.

În aceste camere, la fel ca şi în crematorii, simţi parcă, încă, în nări mirosul morţii şi al osemintelor arse.

La muncă

Cei care erau apţi de muncă erau scoşi dimineaţa la ora 5 şi duşi în fabricile create de nemţi pe teritoriul ocupat al Poloniei să lucreze. Hrăniţi prost, slabi şi bolnavi, mulţi nu se mai întorceau de la muncă seara, după ora 22. Alţii mureau din cauza bătăilor administrate de către paznicii germani, de multe ori criminali din închisorile nemţeşti, nemulţumiţi de cum munceau deţinuţii. Unul dintre locurile de muncă unde au fost folosiţi evreii, romii, ruşii şi polonezii a fost la Birkenau. Lagărul de exterminare cu numărul doi, situat la mică distanţă de Auschwitz, ridicat pentru că primul, oricât de cinic ar suna, nu mai făcea faţă numărului mare de deportaţi. Naziştii, prin munca deţinuţilor, construiseră chiar o cale ferată perpendiculară pe liniile existente care să scurteze aşa-zisul marş al morţii.

Birkenau…

În 1942, Auschwitz-Birkenau era gata. Era prevăzut cu patru camere de gazare şi tot atâtea crematorii. Cea mai mare cameră de gazare avea capacitatea de 1.200 de persoane.

Oamenii care ajungeau aici în garniturile de tren erau obligaţi să sară de pe scara vagonului pe o aşa-zisă rampă. Slăbiţi după drumul lung, mulţi îşi fracturau membrele când atingeau pământul. Apoi începea selecţia. Cei neputincioşi, mărşăluind spre moarte, erau trimişi de cele mai multe ori direct la camera de gazare, una dintre ele aflată chiar la capătul căii ferate.

Ceilalţi ajungeau în barăcile construite pentru a-i adăposti. Camere neizolate care nu îi protejau nici de frig, nici de căldură, în care pe doi metri pătraţi se înghesuiau 5-6 persoane. Cei mai puţin norocoşi dormeau direct pe pardoseala de ciment.

La Birkenau au fost ridicate astfel de adăposturi şi pentru femei care nu erau cu nimic mai favorizate. Dormeau în aceleaşi construcţii din lemn pe trei nivele, mergeau să îşi facă nevoile la aceleaşi latrine de beton care trebuie să fi mirosit îngrozitor şi unde nu aveau nici cea mai mică intimitate deoarece erau nişte găuri la o distanţă de 10 cm una de cealaltă. Chiar dacă sufereau de boli precum diareea, deţinuţii erau ridicaţi de pe toalete după câteva secunde şi scoşi la muncă.

Experimentele lui Mengele

Din 1943, la Auschwitz – Birkenau, celebrul medic – criminal de război Josef Mengele îşi verifica teoriile despre rasa pură şi cele inferioare participând direct la selecţia deportaţilor. Prefera, pentru experimentele sale, de multe ori fatale, gemenii – copii, de romi în special, şi femeile. Cei care au supravieţuit experimentelor acestui înger al morţii – cum a fost numit în istorie – s-au ales cu membre amputate, cu leziuni grave sau cu infecţii. De asemenea, potrivit declaraţiilor unor supravieţuitori ai Holocaustului, Mengele nu ezita să îşi fiarbă victimele pentru a le testa rezistenţa.

Testaţi-vă…

… iar dacă cele scrise mai sus nu au fost suficiente pentru a înţelege ce înseamnă ura, vă propun să încercaţi să vedeţi cum reacţionaţi la următoarele teste.

Dormiţi iarna afară, timp de o săptămână, cu o cămaşă de denim pe dumneavoastră. Mâncaţi două farfurii de lături timp de o săptămână. Munciţi de la 6 la 22 seara fără întrerupere, muncă fizică, timp de o săptămână. Încercaţi să nu vă faceţi nevoile de la ora 5 până la 23, timp de o săptămână, iar atunci când vi le faceţi în jurul dvs. la 10 cm să fie alte 10 persoane şi să vi se permită să rămâneţi pe toaletă doar 30 de secunde. Ţineţi-vă respiraţia 20 de minute – nu are sens pentru că nu o să reuşiţi. Puneţi pe cineva să vă lovească o dată pe zi, timp de o săptămână, pentru a simţi frica şi durerea, şi să nu puteţi riposta.

Acesta e, la scară redusă, Auschwitz-Birkenau. Locul unde peste un milion de oameni a murit pe motiv de ură. Evrei, ţigani, polonezi şi ruşi, în principal. 90 % au fost evrei, din care 430.000 doar din Ungaria. Şi Transilvania de Nord am adăuga.

În onoarea lor, pentru că au fost asasinaţi fără nicio vină, a fost ridicat la Birkenau un monument, iar în faţa sa au fost aşezate plăci memoriale cu un mesaj în multe limbi ale lumii pentru ca turiştii să poată citi următoarele: „Strigăt de deznădejde şi avertisment pentru omenire. Să fie pururi acest loc în care hitleriştii au ucis aproape 1 milion şi jumătate de bărbaţi, femei şi copii, în principal evrei, din diferite ţări europene”.

Concluzii…

La Auschwitz veţi descoperi urne de cenuşă, camere de deţinere fără niciun geam, doar cu o portiţă care te obligă să îngenunchezi, urme ale execuţiilor, a umilinţei, a degradării umane, sute de fotografii ale celor decedaţi – puţini pentru că cei trimişi în camerele de gazare nu erau înregistraţi nicăieri –, şi plutind peste toate vălul morţii.
Se spune că o dată în viaţă trebuie să vizitezi acest lagăr de exterminare. Pentru a înţelege dimensiunile urii, eu aş sfătui pe oricine ar vrea să îl viziteze să o facă atunci când e adult şi simte că o asemenea experienţă nu vine prea târziu.
Dacă mă întrebaţi dacă o asemenea oroare mai este posibilă, daţi-mi voie să afirm că lumea nu s-a schimbat prea mult în cei 70 de ani. Iar crimele împotriva altor popoare, rase nu sunt de neconceput în lumea noastră, aşa-zis civilizată. Afirm acest lucru pentru că, înainte de a intra în Muzeul Auschwitz, puteţi observa un rând de planşe cu fotografii ale celor care au vizitat fostul lagăr al morţii. Printre ei şi dictatori cărora lecţia ce se presupune că ar trebui să fie Auschwitz nu le-a folosit la nimic. Şi semn că citatul lui George Santayana „Cel care nu îşi aminteşte istoria este sortit să o retrăiască” este un citat şi atât din care unii nu au învăţat şi nu vor învăţa nimic.

Ligia Voro

Foto: Fekete Zsuzsánna

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.