Autospeciale pentru Cetatea Sighișoarei

autospeciala smurdCetatea Medievală a fost dotată cu două autospeciale de stins incendii, care au fost donate de pompierii englezi din Shropshire, prin intermediul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, în cadrul întâlnirii partenerilor din Proiectul Heritprot.

Proiectul Heritprot are ca obiectiv creşterea eficacităţii politicilor de dezvoltare regională şi contribuţia acestora la modernizarea economică şi întărirea competitivităţii în Europa, în domeniile inovării, economiei, mediului, precum şi prevenirea riscurilor, prin mijloace de cooperare interregională.

În proiectul care se derulează în intervalul ianuarie 2012-decembrie 2014, alături de municipiul Sighişoara se regăsesc Consorţiul de prevenire şi stingere a incendiilor din Tenerife (Spania), Serviciul pentru prevenire şi stingere a incendiilor din Merseyside (Liverpool, Marea Britanie), Serviciul de protecţie civilă din insulele Azore (Portugalia), primăriile oraşelor Cuenca (Spania), Riga (Letonia), Varşovia (Polonia), Holloko (Ungaria), Bergen (Norvegia) şi Vilnius (Lituania).

Bugetul proiectului Heritprot este de peste un milion de euro, dintre care în jur de 115.000 de euro revin oraşului Sighişoara – 85% din sumă fiind finanţată de Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi 2.288 de euro ca suporta municipiul.

Sighişoaraa primit cele două autospeciale la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă, la ora 12,00, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în Piaţa Cetăţii.
Alături de Sighişoara, ISU Mureş a primit un autocamion cu diferite echipamente şi accesorii specifice muncii, iar ISU ,,Ţara Bârsei” Braşov o autospecială de stins incendii, reprezentând de asemenea donaţii din partea Departamentului de Pompieri din Shropshire, din Marea Britanie.

Istrate Manu

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.