Avertizare ANM – caniculă până vineri

Avertizare ANM – caniculă până vineri

soare vreme bunaAdministraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, miercuri, o nouă informare meteo de caniculă, disconfort termic şi instabilitate atmosferică, valabilă până vineri dimineaţa, în toată ţara.

Astfel, în intervalul 14 august, ora 10.00 – 16 august, ora 6.00, vremea se va menţine caniculară în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi al Banatului, zone în care disconfortul termic va fi accentuat. În aceste regiuni se vor înregistra frecvent temperaturi maxime în jur de 35 de grade, iar în Lunca Dunării de 37 de grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, joi, 15 august, disconfortul termic se va menţine ridicat în Dobrogea, sudul şi estul Munteniei, precum şi în sudul Olteniei, unde indicele temperatura-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul de 80 al disconfortului termic, iar maximele termice vor fi de 34 – 36 de grade Celsius.

Totodată, începând din după-amiaza zilei de miercuri, 14 august, şi până în dimineaţa zilei de vineri, 16 august, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii extinse la munte, dar şi în centrul, nordul, nord-estul şi sud-vestul teritoriului şi pe spaţii mai restrânse în celelalte zone. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat va cădea grindina, iar cantităţile de apă vor depăşi 30 – 35 litri/mp.

Fenomene de instabilitate atmosferică vor fi şi pe parcursul zilei de vineri, 16 august, cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, precum şi a Olteniei.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.