Avocata Alina Guşatu trimisă în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei

GUȘATU ALINA, avocat în cadrul Baroului Mureș, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 19.08 — 03.11.2015, inculpata Gușatu Alina, în calitate de avocat în cadrul Baroului Mureș, cu ocazia a trei întâlniri ce au avut loc în biroul său, i-a dat, în trei tranșe, unui lichidator judiciar (martor în cauză), suma totală de 5.500 lei.

În schimbul acestor bani, martorul, în exercitarea atribuțiilor de lichidator al unei societăți comerciale aflată în procedura falimentului, urma:

— să nu solicite atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului,

— să faciliteze vânzarea bunurilor firmei respective la prețuri sub valoarea de piață către alți agenți economici din grupul controlat de administrator.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului, în vederea confiscării sumei de 5.500 lei, aflată în contul unei unități bancare, deschis pe numele martorului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Târgu Mureș, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.