Avocatul Poporului în audiență la Sighişoara

În urma unei adrese primite din partea Biroului Teriorial Târgu-Mureş al Instituţiei Avocatul Poporului la sfârşitul anului trecut prin care se solicita sprijinul în vederea organizării la Sighişoara trimestrial a activităţii de audienţe acordate cetăţenilor municipiului dar şi a localităţilor limitrofe, s-a pus la dispoziţie un spaţiu în sediul Municipiului Sighişoara, din Str. Muzeului nr. 7, urmând ca informarea publicului cu privire la programul concret de audienţe să fie făcută prin intermediul Biroului Relaţii Publice.

Prin urmare, în data de 23 aprilie, între orele 10,00-14,00 la camera 34, etajul întâi, vor avea loc audienţe în cadrul aceastei colaborări care se doreşte a fi în beneficiul cetăţenilor care nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la Târgu Mureş pentru a obţine consiliere din partea acestei instituţii.

Sursa: Primăria Sighișoara

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.