Azo mai bio

În această săptămână Combinatul Chimic Azomureș a primit Autorizația de mediu valabilă până în 2015. Dar nu oricum, ci aceasta a fost revizuită introducându-se măsuri mai restrictive pentru Combinat în ceea ce privește protecția Mediului stabilind condiţiile de conformare ale instalaţiilor. Revizuirea autorizației a fost necesară în primul rând din cauza multiplelor depășiri ale concentrației de amoniac în aerul înconjurător, ceea ce a creat un disconfort populaţiei din municipiul Tîrgu-Mureş şi în special a locuitorilor din zonele limitrofe combinatului.

Astfel, noile condiţii stabilesc următoarele cerințe mai restrictive privind emisiile din instalații prin respectarea dispoziţiilor noii legi privind calitatea aerului înconjurător; stabilirea de limite intermediare până la îndeplinirea măsurilor din planul de acţiuni; reducerea prioritară a emisiilor de amoniac în aerul atmosferic – până la sfârşitul anului 2013: se vor finaliza principalele investiţii ce vor conduce la încadrarea în limite pentru majoritatea surselor emitente de amoniac (O primă etapă de reducere a acestor emisii a fost realizată în perioada 2007-2011 în baza Planului de acţiuni al autorizaţiei integrate din anul 2007, dar şi a Programului pe termen scurt agreat cu autorităţile centrale de mediu derulat în perioada 2010 – 2011); corelarea exploatării instalaţiilor cu condiţiile meteo locale pe baza datelor furnizate de instituţiile abilitate, respectiv aplicarea de către Combinat a unor proceduri operaţionale în scopul evitării creşterii concentraţiei de amoniac în condiţii meteorologice defavorabile dispersiei noxelor în atmosferă; implementarea măsurilor necesare în vederea atingerii valorilor limită asociate BAT; realizarea de studii pentru identificarea emisiilor fugitive şi implementarea măsurilor rezultate din aceste studii; măsuri pentru reducerea nivelului de zgomot până la sfârşitul anului 2012 pentru anumite surse din cadrul platformei.

Monitorizare continuă și măsuri

De asemenea, noua autorizație prevede monitorizarea continuă a emisiilor de amoniac şi pulberi la instalaţia Uree și măsurarea continuă a emisiilor de amoniac, oxizi de azot şi fluoruri la instalația NPK dar și creşterea frecvenţei de monitorizare pentru toate sursele de emisii de amoniac (trimestrial). În plus, investiţiile necesare a fi realizate în perioada 2012 – 2015 pentru conformarea deplină cu cerinţele de mediu. Faţă de autorizaţia anterioară, în cadrul planului de acţiuni actual au fost introduse măsuri suplimentare şi au fost devansate termenele de realizare a unor măsuri destinate reducerii emisiilor de amoniac şi pulberi. De exemplu, pentru protecţia apelor s-a introdus o măsură suplimentară, respectiv Implementarea unui sistem final de epurare a apelor uzate înainte de evacuarea în râul Mureș; pentru instalaţia Uree: au fost devansate cu un an (până în anul 2014) termenele de implementare integrală a măsurilor de conformare. O reducere semnificativă a emisiilor de amoniac din această instalaţie se va realiza până în trimestrul I 2013, fiind devansat cu doi ani şi nouă luni termenul iniţial; pentru instalaţia NPK: s-au devansat cu doi până la trei ani termenele de implementare a măsurilor ce vizează reducerea emisiilor de amoniac, astfel încât până la sfârşitul anului 2013 vor fi finalizate integral toate investiţiile destinate reducerii acestui poluant; pentru instalaţia Azotat de amoniu III: au fost incluse măsuri suplimentare, finalizarea acestora urmând a avea loc până în trimestrul III 2013.

Investițiile

Cuantumul total al investiţiilor prevăzute în noul plan de acţiuni pentru perioada 2012 – 2015 este de cca. 27.845.000 de euro la care se adaugă valoarea pentru încă 7 măsuri ce vor fi estimate după finalizarea proiectelor tehnice. Modernizarea instalaţiilor Amoniac III + IV – va costa aproximativ 71.000.000 de euro; modernizarea fazei umede a procesului la Instalaţia Uree – cost estimat de 46.000.000 de euro; modernizarea fazei de solidificare în instalaţia Uree + cost estimat – 24.000.000 de euro.

În total suma estimată pentru realizarea investiţiilor pentru protecţia mediului şi modernizarea instalaţiilor de producţie este de cca. 170.000.000 de euro în perioada 2012 – 2015, faţă de planul de acţiuni din vechea autorizaţie care era estimat la o valoare de cca. 6 550 000 euro.

Cristina Vancea

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.