Bani pentru investiții, în regim de urgență

CLUrmătoarea ședință de Consiliu Local se anunță interesantă, mai ales prin materialele ce vor fi discutate în regim de urgență. De asemenea, suntem curioși care va fi răspunsul pe care Consiliul Local Tîrgu-Mureș l-a pregătit pentru Asociația pentru Minți Pertinente AMPER care i-a solicitat revocarea hotărârilor privind asocierea cu cele cinci cluburi sportive – ASA 2013, BC Mureș, City’us, CS Universitar și SC Mureșul, hotărâri adoptate la sfârșitul lunii mai.
Strada de legătură
După mai bine de o lună de la ultima ședință, consilierii locali își dau întâlnire marți, 8 iulie, pentru a dezbate cele 38 de proiecte înscrise pe ordinea de zi și mai multe în regim de urgență. Interesant se anunță proiectul de hotărâre cu nr. 6 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 243 din 2013 referitoare la susținerea proiectului „Creare stradă de legătură între strada Livezeni și Spitalul Județean de Urgență”. Interesant, pentru că vine exact după ce a fost anunțată contractarea lucrării privind execuția variantei de ocolire a municipiului Tîrgu-Mureș de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Constructorul va fi Copisa, compania spaniolă care avea anul trecut, când a avut loc licitația, cea mai bună ofertă tehnico-economică și cel mai scăzut preț.
Anul trecut, aleșii au aprobat cererea de finanţare pentru proiectul “Creare stradă de legătură între strada Livezeni şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Mureş”, în valoare totală de 45.301.816,99 lei, din care cofinanţarea Municipiului Tîrgu-Mureş este de 18.747.966,22 lei, reprezentând 41,55% din cheltuielile eligibile ale proiectului. Potrivit documentației vor fi reparate peste 8000 de mp, reprezentând străzile Livezeni, tronsonul între strada Şf. Ioan și Bulevardul 1 Decembrie 1918, Cutezanţei, Gloriei, Lalelelor, Bulevardul 1 Decembrie 1918 – tronsonul între străzile Lalelor și Şt. cel Mare, Ştefan cel Mare, Bolyai, tronsonul între străzile Ștefan cel Mare și M. Kogălniceanu, M. Kogălniceanu, P-ţa Petőfi Sándor, P-ţa Bernády György, Mihai Viteazu, Gh. Marinescu, Parc Mihai Eminescu.
Convenția cu E.ON, revocată
Aleșii locali sunt chemați să revoce HCL nr. 286/2010 referitoare la aprobarea încheierii unei Convenţii de plată şi garantare cu S.C. E.ON Gaz Romania S.A. Prin acea hotărâre s-a dispus abrogarea prevederilor art. 1 al HCL nr. 283/2010 privind aprobarea Convenţiei de plată şi garantare ce urmează să fie încheiată între Municipiul Tîrgu-Mureş, S.C. Energomur S.A. şi S.C. E.ON Gaz România S.A.
În expunerea de motive se arată că: „Până la data de 10. 08. 2010 Municipiul Tîrgu-Mureş, prin primar, nu a pus la dispoziţia E.ON Gaz România SA o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Tîrgu-Mureş de aprobare a Proiectului convenţiei sus menţionate, înseamnă că efectele HCL nr. 286/2010 de aprobare a Proiectului Convenţiei de plată şi garantare au încetat în data de 10. 08. 2010. (…) Cu toate acestea, nesemnarea Convenţiei, ulterior adoptării HCL nr. 286/2010, nu poate determina ipso facto anularea actului administrativ”.
De asemenea, hotărârea nu a intrat în circuitul civil deoarece a fost suspendată de drept după ce Instituția Prefectului a atacat-o în contencios administrativ.
Curtea de Apel Tîrgu Mureş a dispus, prin Decizia nr. 1868/R/2014, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii formulate de Prefectul Judeţului Mureş pentru anularea HCL Tg. Mureş nr. 286/2010.
Tarife pentru comunicații
Aleșii vor mai avea de aprobat Regulamentul care „stabileşte condiţiile în care se realizează accesul pe proprietatea publică sau privată a municipiului, în vederea instalării, întreţinerii, înlocuirii sau mutării reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, modul de utilizare partajată a elementelor de infrastructură, precum şi unele măsuri privind constituirea de reţele de comunicaţii electronice. De asemenea, în cadrul regulamentului sunt stabilite tarife pentru exercitarea dreptului de acces în funcţie de elementele reţelelor de comunicaţii electronice şi de elementele de infrastructură care fac obiectul lucrărilor. Regulamentul mai prevede obligativitatea oricărui furnizor de reţele de comunicaţii electronice să încheie un contract în formă autentică cu Municipiul Tîrgu-Mureş în calitate de titular al dreptului de proprietate publică sau privată”.
Un alt punct interesant va fi aprobarea organizării licitaţiei pentru încheierea unui contract de asociere pentru activităţi de cinematografie. Executivul propune asocierea pe o perioadă de minim 3 ani cu un distribuitor general de proiecţii cinematografice, selectat printr-o procedură de licitație. Cu această ocazie, se propune şi extinderea proiecţiei de filme, pe peliculă clasică şi la sala Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, precum şi la Teatrul de Vară, în perioada estivală.
Cererea AMPER, probabil în mape
Consiliul Local Tîrgu-Mureș ar fi trebuit să pregătească răspunsul pentru Asociația pentru Minți Pertinente AMPER, care i-a solicitat revocarea hotărârilor privind asocierea cu cele cinci cluburi sportive – ASA 2013, BC Mureș, Cityus, CS Universitar și SC Mureșul, hotărâri adoptate la sfârșitul lunii mai. Solicitarea a fost înregistrată în 10 iunie, iar în 10 iulie expiră cele 30 de zile prevăzute de legea contenciosului administrativ.
Vă reamintim că, în 29 mai, consilierii locali, cu excepția celor trei liberali care s-au abținut, au aprobat, în regim de urgență, contractele de asociere cu cinci cluburi târgumureșene. 12,2 milioane de lei vor merge în bugetele pentru sezonul competițional 2014 – 2015 către Asociația Fotbal Club ASA 2013 Tîrgu-Mureș, Baschet Club Mureș, City’us, Club Sportiv Universitar (CSU) și Sport Club Mureșul. De asemenea, alte 3,6 milioane de lei au fost votate pentru suportarea cheltuielilor de cazare, transport, masă, chirie, terenuri etc.
De aici a plecat demersul AMPER, acela de a solicita revocarea hotărârilor. „Hotărârile atacate se referă la un număr de 5 asociații sportive între care au fost în mod discriminatoriu împărțite fondurile publice, în mod preferențial fără a se ține seama de restul cluburilor care erau în același mod îndreptățite să le fie alocate aceleași sume de bani. (…) Potrivit Legii 69 din 2000, pentru a participa la competiţiile sportive oficiale locale sau naţionale un sportiv de performanţă trebuie să fie legitimat la un club sportiv. Aceasta este singura condiţie pentru a putea practica un sport de performanţă. Drept urmare, încălcarea principiilor privind finanţarea de la bugetul local este nelegală din moment ce toate cluburile sportive care activează la nivelul municipiului Tîrgu-Mureş pot pregăti sportivi de performanță. Nu există o prevedere care să susţină legalitatea unei astfel de discriminări în rândul sportivilor de performanţă respectiv modalitatea de distribuire a sumelor de bani cu o preponderenţă mult mai mare cluburilor sportive care au sportivi non-amatori în detrimentul celor care pregătesc sportivi de performanță amatori”, s-a arătat în plângerea prealabilă.
Reprezentanții AMPER au mai sesizat în plângere că hotărârile au fost adoptate cu încălcarea Legii privind transparența decizională, respectiv a prevederilor din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului local ce se referă la aprobarea în regim de urgență a hotărârilor. De asemenea, AMPER a subliniat în cuprinsul plângerii că, potrivit regulamentului de aplicare, cluburile au obligația de a contribui cu 50% din valoarea proiectului. „Pe de altă parte, dacă accesăm pagina ANAF vom observa că aceste cluburi au înregistrat deficit, având cheltuielile mai mari decât veniturile la sfârșitul anului 2013. Or, în condițiile în care de ani de zile aceste cluburi merg în pierdere de ce mai sunt alocați bani de la bugetul local fără o reală contraprestație din partea acestor structuri sportive?”, se întreabă semnatarul plângerii.

Ligia VORO

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.