Bani și rapoarte, în prima ședință CL

CL reghinCei 19 aleși ai reghinenilor se pregătesc pentru prima ședință ordinară a Consiliului Local Municipal din 2014. Întâlnirea de lucru se va desfășura în data de 30 ianuarie, de la ora 15, și va avea pe ordinea di zi 17 puncte, plus cel intitulat Diverse.

Bani și parteneriate

Primul proiect de hotărâre care va fi supus dezbaterii se referă la utilizarea în anul 2014 a excedentului total rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2013. Este vorba despre suma 9.635 de lei, care ar urma să fie utilizată pentru finanțarea cheltuielilor la secțiunea dezvoltare, adică pentru investiții.
Ordinea de zi a ședinței include apoi proiectul de hotărâre privind aprobarea Bugetului General al municipiului Reghin pe anul 2014 și un proiect referitor la aprobarea prelungirii Convenției de parteneriat dintre Consiliul Local al municipiului Reghin și M.A.I.- Inspectoratul pentru Situații de urgență „HOREA”, al județului Mureș. Va fi prelungită și Convenția de cooperare încheiată în 2012 între Inspectoratul Județean de Poliție Mureș și Municipiul Reghin .

Subvenții pentru asociații

Printre cele 17 proiecte de hotărâre ce vor fi supuse aprobării consilierilor se află și cel care prevede aprobarea prelungirii pentru anul 2014 a Contractului de asociere dintre municipiul Reghin și Fundația FIDUCIA și stabilirea sumelor ce vor fi alocate fundației. Alte câteva puncte fac referire la aprobarea unor documente cadastrale, iar cel de-al VIII -lea punct de pe agenda de lucru a aleșilor locali prevede aprobarea acordării de subvenții pentru asociațiile și fundațiile care înființează și administrează unități de asistență socială. Conform materialelor de ședință publicate pe site-ul Primăriei, cele trei unități administrate de Asociația Filantropia Ortodoxă vor primi în total 221.000 de lei. Astfel, Casa Maria I ar urma să beneficieze de 36.000 de lei, Casa Maria II de 65.000 de lei, iar așezământul ,,Sfântul Andrei” de 120 de mii de lei.
Același document prevede acordarea către Adăpostul pentru oamenii străzii – Găzduirea Iernuțeanca suma de 120.000 de lei și pentru Serviciul de îngrijire socio-medicală la domiciliu, administrat de Fundația Creștină Diakonia 129.000 de lei. Asociația Caritas va primi pentru Serviciul de îngrijire la domiciliu 43.000 de lei și pentru Centrul de zi de dezvoltare și educație timpurie 32.000 de lei, iar pentru Centrul de zi Casa Dio sunt prevăzute 95 de mii de lei.

Rapoarte și informări

Ordinea de zi a ședinței de consiliu include și un raport al Serviciului Asistență Socială referitor la serviciile și activitățile de asistență medicală comunitară – mediator sanitar, derulate în perioada iulie – decembrie 2013, dar și o informare a aceluiași serviciu asupra activități desfășurate de asistenții personali din Reghin.

Emeșe Ardelean

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.