Banul public și prosteala în care trăim

Chirurgie pe bani publici

Zic să analizăm puțin banul public. El se colectează de la toată lumea și ar trebui să se întoarcă în folosul tuturor – ca principiu general cred că putem cădea de acord asupra modului în care un stat ar trebui să funcționeze.

Și de aici intervine propria-mi viziune, așa că lăsați-mă cu poveștile de genul: nu sunt documentat, să iau puncte de vedere și să mă informez din trei surse.

Eu zic că sunt două principii mari și late după care ar trebui, subliniez ar trebui, să se cheltuiască banul public:

  1. Legal: adică cu respectarea legilor și normelor atât în litera lor, cât și în spiritul lor;
  2. Moral: adică cu respectarea unor principii de echitate socială, concurență loială a proiectelor sau a competitorilor economici, oportunitate a cheltuirii și eficiență (în cheltuirea propriu-zisă a banilor publici, respectiv a proiectului după finalizarea sa etc.).  Deci, „moralitatea” este, practic, imposibil de trasat între niște limite general-acceptate, de aceea voi mai detalia pe parcurs cu exemple concrete.

Și sunt patru situații la fel de mari și late ca și principiile de mai sus:

  1. Ilegal și imoral
  2. Ilegal și, totuși, moral
  3. Legal și imoral
  4. Legal și moral

Să le luăm pe rând de la foarte rău spre foarte bine.

Ilegal și imoral

Cred că această categorie de cheltuieli publice a devenit cea mai puțin „populată” cu exemple în ultimii 2-4 ani și sper sincer că, măcar la acest capitol, România se îndreaptă cu pași timizi spre normalitate. Dacă totuși ar fi să dau exemple concrete ar trebui să ne uităm spre schimburile de terenuri „cu cântec” între diferite instituții ale statului sau, și mai rău, între instituții ale statului și privați în detrimentul evident al statului; la serviciile de evaluare a patrimoniului de stat; la nerespectarea drepturilor omului unde Statul român pierde procese pe bandă rulantă; și sunt convins că veți veni și cu alte exemple.

Ilegal și, totuși, moral

Din punctul meu de vedere aici se încadrează două tipuri de cheltuieli cu care nu vor fi de acord foarte mulți dintre dumneavoastră. Consider că finanțarea din mai multe surse a SMURD se va dovedi cândva că este ilegală, dar este – nu-i așa? – oarecum morală! Până la punctul la care SMURD ajunge la capacitatea de a salva vieți cam în orice situație previzibilă, putem fi de acord și cu acest stil de suprafinanțare. Dar cine și când va evalua moralitatea (cu toate fețele acesteia) acestei suprafinanțări?

Al doilea exemplu este cel al lucrărilor (pe care nu prea știu cum să le numesc) – neprevăzute. Adică tot ce înseamnă reparații/înlocuire a unei bănci vandalizate dintr-un parc până la digurile rupte de apele crescute. La o analiză serioasă, APROAPE TOATE pot fi declarate ilegale, mai ales când sunt făcute pe repede-înainte. Dar sunt oarecum morale! Mai ales în intervențiile privind efectele calamităților și, de obicei, acolo sunt și cele mai mari găuri negre …

Legal și imoral

Din punctul meu de vedere, la acest capitol duce România cea mai grea bătălie cu propria-și existență. Cam toate autoritățile au învățat să se acopere „beton-armat” cu hârtii gen: să fie legal. Mai prost stăm cu moralitatea și, mai ales, imoralitatea finanțărilor.

Aici pot să dau exemple cu duiumul: e moral să trimiți în pensii speciale conducătorii unor unități de stat, iar restul în pensii normale? Legal e, până la mijlocul lui septembrie.

E moral/eficient să organizezi atâtea spectacole gratuite într-un oraș încât să distrugi, practic, piața de evenimente contra-cost? Legal este.

E moral/echitabil să finanțezi sportul de performanță, deci un grup limitat de practicanți, în detrimentul sportului de masă? La ora asta e legal.

E moral/echitabil să construiești mai multe autostrăzi și legături de autostrăzi pe jumătate din harta României și pe cealaltă jumătate să fie pajiște în următorii 10 ani? Este legal.

E moral să finanțezi rețea de închisori din banii celor care au fost victimele locatarilor din închisori? Este legal.

Și exemplele sunt infinite!

Legal și moral 

Să ne înțelegem: perfect legal + perfect moral = NU EXISTĂ! Legal și moral ar trebui, și subliniez ar trebui, să fie cea mai importantă grupă de cheltuieli din bani publici, este acea idee de perfecțiune spre care vrem să tindem ca societate. Evident că nu e așa și nici nu are cum să fie din moment ce bătălia se dă la capitolul anterior.

Exemple concrete am putea integra la această categorie dacă treaba e făcută cu bună-credință, respectiv simț de gospodărire: reparațiile de drumuri, de școli, de spitale, plăți salariale, proiecte de dezvoltare ale comunităților și alte cheltuieli bugetare care pot întruni o largă majoritate de acceptabilitate din partea populației și a societății în general.

Dar, și aici sper să fim din nou de acord, legislația nu este făcută ca să asigure dreptatea fiecărui individ în parte, ca să asigure justețea fiecărei situații în parte. Legea, legislația, asigură doar o justiție de grup, o justiție socială și nu are cum să trateze fiecare situație în parte! Și de aceea toate categoriile mai sus-enunțate sunt supuse filtrelor proprii și personale ale fiecăruia. Respectiv, de limitele de acceptabilitate ale unei situații.

Cam asta e, foarte schematic, părerea mea legată de cheltuirea banului public.

Și pentru că am fost ținta unor atacuri on-line privind finanțarea acestui ziar și a altor afaceri private din bani publici, am să analizez pe scurt și această situație.

NU sunt de acord cu opinia indusă în culori de alb/negru, în mediul on-line, că mass-media trebuie rase de pe fața pământului și ziariștii „răstigniți” dacă au proiecte finanțate din bani publici sau dacă autoritățile aleg să-și promoveze activitatea pe acest suport de imagine. Există și proiecte de bun-simț, eficiente și oportune dezvoltate cu ajutorul media.

Între paranteze fie spus, cifrele din contabilitatea Punctul arată clar că sumele percepute pentru campaniile de imagine ale diferitelor autorități sunt infime (recordul ultimilor 2-3 ani nu depășește 5.000 de euro/an!!!).

Punctul nu a contat niciodată ca pondere din bugetele de comunicare ale instituțiilor publice. Vom pregăti o analiză clară a tuturor acestor venituri pentru ultimii doi ani. Iar noi nu suntem răspunzători de politica celorlalte instituții media care de-a lungul timpul au abuzat, probabil, de bani publici.

NU sunt de acord nici cu teoria că mass-media trebuie liberalizate total, deși este evident că, în era Facebook, toată lumea a devenit peste noapte ziarist. Ce se întâmplă acum în acest sector, mă refer la informarea publicului, nu face altceva decât să închidă fiecare persoană în propria-i mică lume din care cei mai mulți nu vor reuși să mai iasă. Deși, teoretic, suntem mai informați și vom fi din ce în ce mai buni cunoscători ai unor (puține totuși) domenii, vom fi mai nesiguri, afectați și vulnerabili.

Și, da, sunt de acord că ne-am cam pus pe tânjală în ceea ce privește „activitatea de bază” – câinele de pază al societății. Dar lucrurile se schimbă și noi odată cu ele. Rămâneți aproape, am o ghiulea grea pe țeavă!

Cristian Teodorescu 

print
One comment on “Banul public și prosteala în care trăim
  1. Andrei spune:

    Ce selfie de medic ti-ai tras :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.