BC Mureș fără șanse să câștige Cupa

BC Mureș fără șanse să câștige Cupa

cornel lunguPreşedintele Clubului BC Mureş, Cornel Lungu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu crede că echipa masculină mai are vreo şansă să câştige Cupa României, după ce a fost învinsă la scor de Asesoft Ploieşti, în meciul tur. ‘Ne pare rău că primul meci, de la Ploieşti, a fost foarte prost pentru noi. Am avut neşansa de a avea nişte accidentaţi pe care n-am reuşit să-i recuperăm şi asta s-a văzut în jocul Ploieştiului, în prima partidă. Am reuşit să revenim în partida retur şi să câştigăm (în returul sfertului de finală, din 13 ianuarie, n.r.), dar, având în vedere că la Ploieşti diferenţa a fost foarte mare, nu ştiu dacă mai avem vreo şansă, în condiţiile actuale, în care Asesoft are o echipă foarte bună şi Cupa României a fost unul dintre obiectivele lor, în momentul în care n-au mai intrat în Top 32 în EuroCup’, a declarat Cornel Lungu.

Acesta a spus că, deşi în Cupă echipa nu a avut o evoluţie spectaculoasă, BC Mureş are drept obiectiv câştigarea tuturor meciurilor din campionat, inclusiv cel de sâmbătă, cu Craiova, pe care îl consideră foarte dificil. ‘Targetul nostru e să câştigăm în meciul cu Craiova şi în toate meciurile din campionat (…) Aceasta este atitudinea ce vrem s-o imprimăm tuturor, de a câştiga fiecare meci. În următoarea perioadă avem meciuri foarte grele, avem nevoie de sprijinul publicului’, a subliniat preşedintele BC Mureş.

Cornel Lungu a precizat că toţi jucătorii BC Mureş sunt apţi de joc, că Ivan Ivanovic a revenit pe teren, iar conducătorul Goran Martinic a reluat pregătirea.

Antrenorul Srecko Sekulovic a spus că toate meciurile vor fi grele, în campionat şi play-off, şi că simte o oarecare presiune în meciul cu Craiova, care are o echipă foarte serioasă.

BC Mureş este pe locul 8, cu 19 puncte.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.