Benedek demis de Butuc de la Transplant Medular

Benedek demis de Butuc de la Transplant Medular

benedekManagerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, dr. Ovidiu Butuc, a anunţat luni că doctoriţa Erzsebet Lazar este noul coordonator pe Programul de Transplant Medular din cadrul spitalului, în locul profesorului universitar doctor Istvan Benedek, căruia i se impută că ar fi dezinformat presa cu privire la lipsa unor medicamente oncologice. ‘Mi se pare cel puţin total deplasat ca tu să ţipi în gura mare că îţi lipsesc citostatice când în magazia spitalului, pe programul pe care îl coordonezi, să fie medicamente expirate de aproape un an de zile datorită faptului că ele nu au fost utilizate. De fapt important este că numirea unui nou coordonator de program ar trebui să reprezinte o oportunitate pentru toţi medicii specialişti care participă la acest program să intervină în această muncă deosebită, care este o muncă în echipă. A venit momentul să oferim şansa mai multor medici specialişti de a participa la coordonarea unui astfel de program, care ar trebui să fie exclusiv în beneficiul pacienţilor (…) Îi mulţumim domnului profesor Benedek pentru activitatea de până acum şi, de asemenea, urăm mult succes echipei care începând de astăzi va prelua această activitate şi o asigurăm de tot suportul şi întreaga noastră colaborare. Noua echipă va fi coordonată de doamna doctor Erzsebet Lazar’, a declarat presei, luni, dr. Ovidiu Butuc.

Managerul SCJU Târgu Mureş a precizat că niciun spital şi niciun program naţional ‘nu trebuie să fie jucăria exclusivă a cuiva, indiferent cine este acesta’ şi că în acest sens a luat decizia, la recomandarea Ministerului Sănătăţii, de a înceta activitatea de coordonator a acestui subprogram a domnului profesor Istvan Benedek. Butuc a spus că a stabilit deja o întâlnire cu noul coordonator de program pentru a vedea care sunt priorităţile şi mai ales modul de acţiune în ceea ce priveşte următorul an. În privinţa citostaticelor, Ovidiu Butuc a spus că unele deja se găsesc la nivelul Companiei Naţionale Unifarm, că au început livrările şi că, în scurt timp, ‘toate stocurile care lipsesc din ţară vor fi refăcute la nivelul CN Unifarm’. ‘Urmează ca în cursul acestei săptămâni să fim anunţaţi. Tot ce aduceau ceilalţi distribuitori, le va aduce şi CN Unifarm, adică se va sparge monopolul. Domnul Benedek a spus că lipsesc 7-8 citostatice, dar a amintit 4, din acelea doar unul are într-adevăr probleme la nivel de producător. Restul se află la CN Unifarm (…) Trebuia să le solicite, trebuia să stea de vorbă cu noi în primul rând, astfel nu intram în nicio criză şi nu ajungeam aici. Distribuitorii clar ne-au trimis negaţii din 2012 (pentru livrarea unor medicamente – n.r.) şi înţeleg, dar exista şi posibilitatea de a le găsi în farmacii, iar SCJU le returna contravaloarea, pe baza unui referat’, a susţinut dr. Ovidiu Butuc.

AGERPRES

print
0 comments on “Benedek demis de Butuc de la Transplant Medular
  1. Elena Krystall spune:

    Transplantul medular in Israel – o noua sansa pentru bolnavii de cancer

    In present numarul persoanelor diagnosticate cu cancer creste alarmant.Numai
    in România sunt 480,000 de persoane cu cancer sau leucemie, dintre care 100,000 au nevoie de tratament continuu. În fiecare an apar 3,000 de cazuri noi, iar boala omoară anual 49,000 de oameni.

    În ceea ce priveşte mortalitatea, suntem pe locul 2 la nivel european.

    Ce este cancerul?

    Cancerul reprezinta o categorie de boli caracterizate printr-o diviziune necobtrolata a unui grup de celule , care au capacitatea de a invada tesuturi din organism.Celule;le canceroase se divizeaza si se inmultesc necontrolat, din pricina unor anomalii din AND-ul acestor cellule.
    In unele cazuri, aceste inmultiri haotice a celulelor pot duce pot duce la tumori malign.Acestea pot invada alte tesuturi sanatoase.

    Ce este leucemia?

    Leucemia este un cancer al celulelor sangelui. Celulele din sange sunt produse in maduva osoasa, care este un tesut prezent in majoritatea oaselor.

    In leucemie, maduva osoasa incepe sa produca prea multe leucocite (celulele albe) si uneori acestea nu-si mai indeplinesc functiile. Aceste celule se inmultesc in continuu, cand ar fi normal sa se opreasca din acest proces. Ele pot avea o diviziune celulara mult mai rapida decat celelalte celule.

    In timp, aceste celule anormale ajung sa inlocuiasca celulele normale – leucocitele, hematiile si trombocitele. Leucocitele au rolul de a ajuta organismul sa lupte cu infectiile. Hematiile au rolul de a asigura o buna oxigenare la nivel celular, necesara pentru o buna functionare a organismului, iar trombocitele ajuta in oprirea sangerarilor.

    In momentul cand aceste celule leucemice le inlocuiesc pe cele normale, sangele nu-si mai poate indeplini functiile. Ca urmare se pot produce sangerari si echimoze (vanatai) cu usurinta, poate exista o stare de oboseala continua sau persoanele in cauza se pot imbolnavi frecvent.

    Atunci cand vorbim de boli grave, niciodata nu ne gandim ca s-ar putea sa ni se intample chiar noua.Majoritatea oamenilor diagnosticati cu leucemie depend de un singur om care le poate salva viata.Pe langa tratamentele de baza ( chimioterapie si radioterapie) care aduc pacientul in stadiul de remisie totala singura posibilitate de vindecare este transplantul medular de la un donor compatibil.
    Putini sunt cei care au norocul de a avea frati compatibili care pot dona cellule stem sanatoase, astfel fiind nevoie sa se recurga la o banca de donatori.
    Pentru un pacient bolnav de leucemie fiecare secunda conteaza iar lista de asteptare este un impediment care l-ar costa viata.

    Israelul are al patrulea registru ca marime din lume cu donatori de maduva osoasa, spre deosebire de Romania.

    Pe langa aceasta, laboratoarele complet utilate, imreuna cu cele mai performante tehnologii vin in ajutorul cadrelor medicale de specialitate ale caror scop major este diagnosticarea si tratarea pacientilor.
    Israelul ofera practic toate serviciile medicale disponibile in Statele Unite si in Europa de Vest, atragand pacienti din intreaga lume datorita preturilor mult mai mici decat in occident.Unele departamente sunt singurele de acest gen.Medicii din Israel sunt renumiti pentru inalta instruire pe care o detin si care au imbogatit lumea cu descoperirile lor.De la transplant medular cu donatori inruditi sau neinrudiri la cellule extrase din cordonul ombilicat in loc de maduva osoasa combinate cu tratamente unice cu rezultate remarcabile ofera pacientilor bolnavi o oportunitate de tratament pe scara larga.

    Un astfel de tratament este si imunoterapia care este o optiune unica de tratament in bolile maligne prin care este controlat raspunsul imun al organismului impotriva cancerului detinand foarte multe avantaje si nu numai.
    Pe langa tratarea afectiunilor hematologice si oncologice, imunoterapia a fost aplicata cu o rata mare de success si in afectiunile neurologice degenerative(boala Alhzeimer, dementa, etc.), afectiuni reumatologice(artrita, scleroza multipla), afectuni oftalmologice degenerative, boli autoimmune impreuna cu diabetul si complicatiile acestuia.

    “Sute de mii de oameni sunt tratati in peste 10 de clinici ambulatorii si in mai mult de 70 de departamente de unitati specializate pe diferite afectiuni.Transplantul medular a avut o dezvoltare foarte mare in ultimi 30 de ani, a fost si este revolutionar pentru intreaga medicina prin aceasta metoda tratandu-se boli genetice(functionarea maduvei incorrect)ex:talasemia, boli autoimmune, boli maligne ( leucemie, limfoame, mielanom multiplu)”povesteste Prof.Dr.Reuven Or, directorul sectiei de transplant medular Hadassah Medical Center Jerusalem.

    “In primul rand, ceea ce este important de a intelege in cazul unui transplant medular este ca acesta nu presupune doar transferul de cellule stem de la donator la primitor, ci presupune faptul ca pacientului i se da un nou sistem imunitar acesta avand potentialul pentru a preveni boala, un nou system imunitare care poate recunoste celulele canceroase si de a lupta impotriva lor ceea ce sistemul imunitare a gazdei nu a reusit”, a mai spus acesta.

    Prof.Dr.Reuven Or se numara printre colaboratorii companiei de turism medical American Medical Center, centru condus de catre Dr.Harry Lee More.Aceasta ofera asistenta personala pacientilor si in urma documentarii cele mai potrivite tratamente medicalefiind o “punte de legatura” intre boala pacientului si cele mai de success expertise si tratamente medicale.Atat pacientul, cat si familia acestuia beneficiaza de asistenta personala, pe toata perioada deplasarii in Israel: cazare, transport, traducere documente medicale, probleme legate de birocratia locala. De asemenea, in unele cazuri, doctorii israelieni pot veni pentru consultatii in Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.